marți, 25 noiembrie 2014

Intuiție

M-am împiedicat de tine
Printre gânduri și-ntâmplări
Și-am blocat o clipă mintea
Cu prea multe întrebări.

Cine ești? Ce simți? Cum oare?
De ce eu? Când? Tot așa...
Căutând cu zel răspunsuri
Uitasem și-a respira.

Inima, slabă și proastă,
Păgubită de-oxigen,
Cu-o sincopă dureroasă
Ghiont dădea și-n abdomen.

Fluturi în stomac crezusem
Că am căpătat cumva,
Doar că mintea, deșteptată,
Începuse-a lumina.

Nu tu fluturi, nici vreo vrajă,
Doar un episod ciudat,
O-ntâlnire fortuită
Cu un trecător blazat.

Mi-am cerut iertare mie
Că-i dădusem minții pas
Spre a căuta răspunsuri
În loc să se-ncreadă-n "nas".









2 comentarii:

  1. Daca este ce cred eu,te felicit! Daca mi se pare,asta e...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este foarte criptat mesajul. Asa ca nici nu stiu cum sa-l iau. Il iau, convenabil, ca pe o felicitare. :) Multumesc! :)

      Ștergere