Impaseternitate

 

Miroase-n aer urma privirii tale verzi 
A nu-uita-de-mine-chiar-dacă-nu-mă-vezi, 
Iar locurile toate prin care ai trecut
Ascund mușcând în carne un dor care-a durut.

Un ochi te urmărește, iar celălalt se-nchide, 
O mână te refuză, cealaltă îți deschide, 
Mă-ndepărtez, m-apropii, îmi e și rău și bine, 
Te-alung, te chem, te vino-pleacă-vino-la-mine. 

Retez o amintire și zece cresc la loc, 
De parcă-s un balaur ce scuipă-n mine foc, 
Mă luminez de flăcări și mă topesc în ele
Iar când răsar, cenușa e pulbere de stele. 

Nu știu să tac cu vorbe ce spun ce vrei s-auzi, 
Nici să citesc în tine și-n ochii tăi cei cruzi, 
Nedeslușite semne mă leagă ca o vrajă, 
Iar la intrarea-n suflet doar eu îmi pot fi strajă. 

Nu vreau să lupt cu tine, nu vreau să mă predau, 
Nu vreau să plec, dar nu știu nici cum să fac să stau, 
Vreau să rămâi cu mine, însă nu vreau oricum, 
Te caut, însă spre tine m-am rătăcit pe drum. 

Întresimțire

 

e atâta pace

în brațele tale

încât aud liniștea

cum ne curge

prin vene

timpul măsoară 

bătăile inimii

pe adâncul

tăcerilor tale 

plutesc vase 

cu pânze albe

ce ancorează 

în mine

o pasăre caută 

loc de cuib

în părul meu 

privirea ta verde 

prinde rădăcină 

sub piele

Iterații

Am fruntea demnă și senină
Și-n ea pot fi citită drept,
Speranțe tremură sub pleoape
Și clopote bat surd în piept.

 
Din zidul gros ce-ascunde șoapte
Și frământări de nerostit,
Răzbat vorbe purtând măsură
Și grijă de-a nu fi rănit.

 
Din mine simt țâșnind izvoare
Ce-adapă însetați străini -
În urma lor găsesc pe maluri
Când flori, când ploi, când mărăcini.

 
O gingășie luminoasă
Mă-nvăluie ca un cocon,
Din care fluturi de mătasă
Se aliniază-n escadron.

 
Zburând spre morți deja prezise,
Sinucigaș și curajos,
Se-mprăștie-n bătăi de aripi
Și se sfârșesc plutind duios.

 
Alții se nasc spre-aceeași soartă
Și-o iau sisific spre înalt,
Topindu-și ceara în lumină
Și prăvălindu-se pe-asfalt.

Sevraj

 

Adevărul e mereu foarte simplu
Și are formă de oglindă,
Doar noi îl forțăm să se ascundă,
Ca să ne doară un pic mai târziu.

Amarul băut cu lingurița vindecă
Numai după ce îi deprindem gustul
Și mărim doza.

Orice dezvăț are nevoie
De un exces periculos.

Și amăgirea e un viciu.

Metamorfism

Trecutul de m-ar căuta,
Să-mi prevestească viitorul,
Nici nu m-ar recunoaște azi,
Nici nu mi-ar întrerupe zborul.

Am pene noi, neîngerești,
Pe aripile vechi de ceară,
Și chiar când cad și mă zdrobesc,
Am învățat să nu mă doară.

Căci știu acum să mă lipesc
Cu lut și să îl ard în soare,
Să torn în mine calde ploi
Și să mă vărs apoi în mare.

Prezentul de m-ar căuta,
Ar face bine să descalțe
La mine-n prag tot greul sterp
Al zgurii, ca să se înalțe.