Baba-oarba

Simt zbătându-se în mine cuvintele
Și-mi aud gândurile încercând să scape
Inima galopează șchiop spre nicăieri
Împiedicându-se de toate zidurile
Strigă în mine smintite dorințele
Toate clipele mă strâng de doruri
Întunericul se face prea alb uneori
Și obosesc de nesfârșitul zilelor prea goale
Mă doare frumusețea unor vise drepte
Și le caut haotic prin realități strâmbe
Parcă aș juca Baba-oarba cu viața.

Din când în când te recunosc,
Iar tu îmi descoperi ochii
Și-mi arăți ce frumoasă e lumea.

Poezie

Cu fiece vers deschid încă-o rană,
Iar ea sângerează cuvinte ce dor;
Mai cade un văl, descopăr din suflet,
De frig și sfială ajung iar să mor.

Și tot dezbrăcând rămân tot mai goală,
Urât caută unii, iar alții tresar;
Din zâmbet croiesc în viteză o haină,
În rime o cos, căutând în glosar.

Și fie stropesc hârtia cu lacrimi
Ori cânt fericită pe ritmuri de lied,
Din suflet sunt toate și caută naive
Să intre în suflet, spărgând orice zid.

Dor nerostit

Sunt zile în care tăcerile dor
Și mor nerostite cuvinte
Distanța și timpul sufocă trăiri
Ascunse în suflet și-n minte.

Și orb rătăcește nespusul, și surd
Zdrobesc crud ecouri pereții
Se stinge cu zile și dorul cel mut
Nu-l cântă nici măcar poeții.

Zadarnic se zbate viu graiul în piept
Căci gura rămâne închisă
Și bat aripi frânte de vorbe-n văzduh
Iubirea ce-o poartă-i proscrisă.

Întrebări

Mă întreb dacă visele tale au culoarea mea
Dacă pielea ți se înfioară când respir
Fără să-mi vezi pieptul tresăltând
Dacă vocea mea nerostită
Se lovește de pereții sufletului tău
Și își poartă ecoul la nesfârșit
Dacă știi cum miroase perna mea dimineața
Și ce contur imprimă trupul meu în așternuturi
Dacă obrajii tăi se înroșesc și ard
Când închipuirile mele te urmăresc și te ating
Dacă îmi simți căldura și mă privești în ochi
Când mă cuibăresc în gândurile tale
Și mi te lipesc de inimă.

Cântec de lebădă

Un pas de deux am vrut, cu tine.
Aveam și poante și tutu,
La bară exersam adesea,
Eram maestră la fondue.

Făceam visând plié sau pique,
Și entrechat ori piruettes,
Battement, tendu și ronds de jambe,
Trăiam și respiram balet.

În port de bras băteam din aripi,
În batterie apoi zburam,
Și-n cabriole, transfigurată,
În attitude apoi pozam.

Aș fi dansat până la sânge,
Odette a ta sperând să fiu.
Cu grația penelor albe
Aș fi plutit până-n pustiu.

Dar lebăda e auzită
Doar când e-n prag de trist sfârșit,
Când dansul ei nu mai contează,
Doar cântul nemaiauzit.

Și sprijinind pe aripi capul
Din piept cu viața-i iese viers.
Dansul e la final, iar glasul
Lasă cortina-n Univers...

Tacrir

Îți amintești cum îmi străluceau stelele
În nopțile în care ne înveleam doar cu cerul?
Sau mirosul de soare al pielii
În verile în care purtam doar valuri și nisip?
Mai știi să citești alfabetul Braille al trupurilor?
Îți mai amintești geografia?
Unde erau văile, unde colinele dulci, unde polii
Sau meridianele pe care îți plimbai degetele?
Te mai pricepi să-mi traduci tăcerile
Sau să-mi acordezi suspinele?
Mai orientezi Soarele după chipul meu?
Mai cauți piatra filozofală în carne
Sau centrul Universului în zâmbet?
Cât mai știi din toate? Cât mai știi din mine?