Fata din vis

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ți-am apărut în vis târziu
Trecuseră toate șansele
Bătuseră toate ceasurile
Înnoptaseră toate dorurile
Veneam spre tine râzând
Pe un fundal verde
De pădure tânără
Roua îmi înlăcrimase gleznele
Și te-ai speriat
Crezând că am plâns
Până mi-a urcat tristețea
Înapoi din pământ spre ochi
Ca într-un circuit imperfect
Al apei sărate în natură
Mi-ai strâns părul în pumni
Să te asiguri că sunt reală
Și nu mă voi face abur
Apoi ai închis ochii
Și degetele tale
Mi-au măsurat chipul
Cu atingeri fremătătoare
Ca un orb m-ai cunoscut
Milimetru cu milimetru
Și ai zâmbit a fericire.

Pomenire

 

Cândva te iubeam, mi-amintesc încă viu,
De parcă mi-erai Dumnezeu pe pământ.
Spuneam rugăciuni, așezată-n genunchi,
În loc de cuvinte, -nvățasem să cânt.

Nimic în credință nu mă zdruncina,
N-aveam îndoieli, nu puneam întrebări,
Cu ochii închiși aș fi mers până-n Iad,
Prin beznă, ai tăi îmi erau lumânări.

Catedrale-nălțam din trupuri de om,
Zideam și visam plângând nemurirea,
Iubirea avea gust de lacrimi și dor,
Și-n ea ne găseam firesc săvârșirea.

În nimic nu mai am a crede acum,
Păgână nu sunt, nu pot fi nici atee,
Mi-aștept împăcarea - credința-n prezent.
Mai mult de atât, n-am nicio idee.

Moartea cuvintelor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu aşteptam un cuvânt de la tine
Tu aşteptai un cuvânt de la mine
Când se elibera câte unul, să zboare,
Îl obosea depărtarea şi se îneca în mare
Îl aduceau valurile la mal
Şi îl îngropam în tăcerea adâncă.

Noaptea ies morții
Să danseze pe morminte
De la distanță par licurici
Dar nu-i vede nimeni - viii dorm
Şi visează sânziene.

Fantoma

 

M-am transformat într-o fantomă albă,
Ce bântuie ruine de-amintiri,
S-au scorojit pereții de uitare,
Dar au o rezistență de martiri.

S-au dus să doarmă vorbele nespuse -
Şi-au stins lumina şi s-au învelit,
Dar sar mereu din somn şi plâng de frică,
Visând noapte de noapte c-au murit.

Oglinzile sunt toate-acoperite,
Curg pânze lipicioase din tavan,
Şi-ncerc să-nduplec două-trei speranțe
Să nu mă părăsească la aman.

Mă leagă de ruina asta tristă
Un maldăr ponosit de nostalgii;
Am obosit de mine şi de ele,
M-am plictisit de-atâtea elegii.

Le pun pe foc şi mi se face milă,
Nu mă îndur să las să ardă tot,
Aşa că, într-o nebunie nesfârşită,
Intru mereu în flăcări, să le scot.

Reîncarnare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Într-o viață viitoare
Ne vom reîncarna
Într-un sigur suflet
Ca să nu mai irosim timpul
Căutându-ne în alții.
Vom fi fluture
Sau pasăre
Ca să nu mai irosim timpul
Crescându-ne aripi.
Vom zbura direct
Într-o stea necunoscută
Ca să nu mai irosim timpul
Visându-ne nemuritori.
Am făcut deja toate greșelile
Și le-am achitat vieții de acum
Ca să nu mai irosim timpul
Calculându-ne datoriile.