Cândva te iubeam, mi-amintesc încă viu,
De parcă mi-erai Dumnezeu pe pământ.
Spuneam rugăciuni, așezată-n genunchi,
În loc de cuvinte, -nvățasem să cânt.
Nimic în credință nu mă zdruncina,
N-aveam îndoieli, nu puneam întrebări,
Cu ochii închiși aș fi mers până-n Iad,
Prin beznă, ai tăi îmi erau lumânări.
Catedrale-nălțam din trupuri de om,
Zideam și visam plângând nemurirea,
Iubirea avea gust de lacrimi și dor,
Și-n ea ne găseam firesc săvârșirea.
În nimic nu mai am a crede acum,
Păgână nu sunt, nu pot fi nici atee,
Mi-aștept împăcarea - credința-n prezent.
Mai mult de atât, n-am nicio idee.
Pagana înainte sau după edictul de la Niceea ?
RăspundețiȘtergereAtemporal păgână :) Dar am mințit. Sunt păgână, cred... :)
Ștergere...și Constantin cel Mare a fost și a devenit sfânt. Vei avea o zi în care oamenii vor arunca în tine cu flori. :)
ȘtergereNu mi-am făcut un scop din asta, dar eu nu am trăit niciodată programat, deci... :) Dacă va veni ziua aia, înseamnă că așa va fi să fie :)
Ștergere...în sec. XIX se mai aruncau flori în oameni, pe stradă, și se spunea că s-au bătut.
Ștergere