M-am transformat într-o fantomă albă,
Ce bântuie ruine de-amintiri,
S-au scorojit pereții de uitare,
Dar au o rezistență de martiri.
S-au dus să doarmă vorbele nespuse -
Şi-au stins lumina şi s-au învelit,
Dar sar mereu din somn şi plâng de frică,
Visând noapte de noapte c-au murit.
Oglinzile sunt toate-acoperite,
Curg pânze lipicioase din tavan,
Şi-ncerc să-nduplec două-trei speranțe
Să nu mă părăsească la aman.
Mă leagă de ruina asta tristă
Un maldăr ponosit de nostalgii;
Am obosit de mine şi de ele,
M-am plictisit de-atâtea elegii.
Le pun pe foc şi mi se face milă,
Nu mă îndur să las să ardă tot,
Aşa că, într-o nebunie nesfârşită,
Intru mereu în flăcări, să le scot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu