Vocație sinucigașă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sufletul meu e pilot kamikaze
E cântec de lebădă
E pasăre-spin
E Phoenix
E nezdruncinat în îndârjirea
De a se zdrobi la nesfârșit
Și de se aduna din cenușă
Într-o floare de cireș
Sufletul meu moare dacă nu se sinucide.

LiubliAna

În sufletul tău erup zilnic
Ca un vulcan
Produc seisme, cataclisme
Îți clocotesc sângele
Amestecându-ți-l cu lavă
Îngrop trecutul
Risipesc cenușă să-ți acopăr norii
Uneori umbresc şi soarele cu câte o eclipsă
Ca să te lumineze doar văpaia arderii mele
Produc tsunami-uri, uragane
Desenez noi reliefuri
Formez continente
Ascund Atlantide
Înclin axa Pământului
Şi reinventez lumea
Pentru noi.

M-ai studiat îndelung
Ca pe un fenomen ciudat
Şi m-ai numit
LiubliAna.

Explozie de suflet

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu mă satur să te privesc.
Dorul mi-l alin cu imaginea ta -
Te adun în ochi până mi-i umplu
Şi se revarsă din ei lumină,
Până îmi plesneşte sufletul de cald,
Ca învelișul unui mugure
Din care evadează o floare.
De atâtea flori, m-am făcut grădină -
Să nu mă laşi să mă usuc!
Îmi curge glasul tău prin vene,
Dar nu mă pot lipsi de soare -
Trebuie să-mi şi răsari uneori.
O poți face oricând, chiar şi noaptea.

Absență

 

Nu știu să mai fiu fără tine...
Trag aer în piept, dar nu ajung să respir,
Am ochii larg deschiși, dar sunt oarbă,
Aud dureros de acut, dar nu pot să ascult.
Simt deplin doar lipsa,
Care arde şi urlă, stăpână pe toate simțurile mele,
Orice altceva e golit de consistență.
Sunt bolnavă de nimicul care mă sufocă
Şi mi-e atât de dor de puținul
Care îmi este totul!

Decepție

 

 

 

 

 

 

Adun cu atâta râvnă
Frânturi de frumos
Le leg între ele cu fâşii rupte din suflet,
Să fac scară spre cer
Şi mă izbeşte pe neașteptate
Cate o pată murdară şi unsuroasă de urât
Care năclăieşte şi sufocă
Tot ce construisem.
Simt că mă înghite
Mlaștina din jur
Şi nu ştiu dacă să mă zbat să ies
Sau să renunț la împotrivire
Sperând că voi renaşte floare de lotus
Ori că va trece poate în zbor
Un înger sau o pasăre liberă
De aripa cărora să mă agăț
Ca de o ultimă speranță.

Insomnie

Când nu pot dormi,
Număr lucrurile
Pe care le iubesc la tine.
Cu cât sunt mai lungi
Insomniile,
Cu atât descopăr
Mai multe rațiuni de a iubi.
Nici nu mai știu
Dacă tu ești motivul
Nesomnului meu
Sau din el te-am plămădit,
Ca să pot adormi și visa
Frumos.

Insectar

 În plasa mea de fluturi
Prind secundele în zbor.
Le aleg cu grijă
Pe cele mai frumoase
Şi le fixez cu bolduri
În insectarul meu poetic,
Apoi notez conştiincioasă:
Clasa - "iubiri", varietatea - "clipe de neuitat".
Mi-e milă să le prind în plasă,
Alături de milioane de secunde urâte,
Care zboară inutil, consumând Timpul.
Pe cele fără valoare nu le vreau -
Le arunc înapoi în vârtejul memoriei,
Să se descurce cum pot cu Uitarea.
Cele mai multe sunt înghițite,
Altele rămân captive în vâltoare
Şi se rotesc, şi se rotesc,
Până sapă şanț în amintiri
Şi adună noroaiele sufletului.
Le păstrez doar pe cele
Cu aripi frumos colorate -
În nuanțe de zâmbet, de dor, de lacrimă,
De dorință, de dulce tristețe,
De tine, de mine, cea adevărată, de noi...
Apoi mi se strânge sufletul
Cand le străpung cu boldul
Şi le expun în insectar -
Îl răsfoiesc sute de minți şi priviri curioase.
Unii le ating cu degetele murdare,
Altele se minunează de culorile lor
Şi vor să le smulgă.

Aş vrea să le feresc de asta,
Dar cum să fac?
Cum să le păstrez altfel
Decât fixându-le în bolduri?

Doi pentru un război

 

- De-ar ști ei câte războaie poți tu naște! -
mi-ai spus cândva și amândoi am râs,
Iar cerul ne-a strâns norii de pe frunte.

- De-ar şti ei câte războaie pot eu duce! -
mi-am spus în gând şi am zâmbit amar:
Poți râde doar cu cei ce au soare în suflet.

Vin întruna neguri noi,
Ochii se-ntunecă de umbre,
Zborul se încarcă de noroaie,
Iar eu am nevoie de tine, să râdem
Până le dovedim pe toate.

Nu vreau să duc singură războiul ăsta,
Chiar dacă pot.