Inima mea e nebună.
Ziua o țin în cămașă de forță,
Cu mânecile înnodate strâns la spate.
Trag obloanele, să nu bată soarele,
Altfel își rupe legăturile,
Refuză tratamentul
Și intră în criză.
Noaptea, o închid în cameră
Și îi spun să doarmă fără să viseze.
Nu ascultă niciodată:
Fuge mereu printre zăbrele
Și se culcă pe pragul tău
Până dimineață,
Când o găsești și o trimiți înapoi
La tratament.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu