Se prăbușește lumea în jurul nostru astăzi,
Mi-e teamă că ne-nghite și n-o să te mai văd.
Nu-i timp pentru uitare și nici pentru tăcere,
Căci mâine poate-aduce și peste noi prăpăd.

E-atât de scurtă viața și-atât de greu ne-nvață
Că orice clipă trece, nimic nu repetăm,
Că dreaptă-i doar iubirea și-n ea găsim și sensul -
Nu știu altul mai vrednic pe care să ni-l dăm.

Ne-mpiedicăm de vorbe, de gesturi nefăcute,
Te caut și nu te aflu, nu știu dacă te-ascunzi...
Și risipesc cuvinte, mi-e dor de-o-mbrățișare,
Mi-e teamă să te strig - ce fac de nu răspunzi?

Tăcerile prea lungi nu-mi spun ce vreau să aflu
Și nu știu întrebarea la care ai răspuns.
Nu știu nici dacă speri gândindu-te la mine
Ori sensul pildei tale din nou nu l-am pătruns.

Nu ești așa departe și totuși e lung drumul
Când nu știi care-i calea pe care să apuci.
Aștept să-mi întinzi mâna, de vrei să vin spre tine,
De nu, cât mai departe de mine să te duci!