Moarte în fapt divers

Eliberam, unul câte unul, toți fluturii -
Bătăile lor de aripi nu mai stârneau vibrații,
Iar cuvintele secaseră de preaplin:
Nu mai legau poveşti, ci rubrici de fapt divers.

Invitație la veșnicie

Ia ceasul şi zdrobeşte-l sub talpă,
Ca să opreşti timpul
La secunda asta perfectă!
Sau roteşte-l până-ți arde pielea,
Ca să-l dai înainte
Până în viața viitoare!
Vreau să împart cu tine veşnicia,
Oricum aş obține-o.
Dacă te temi de legile fizicii, ale oamenilor, ale lumii,
Nu trebuie să faci nimic -
Le încalc eu pe toate.
Pot obține strâmb o eternitate dreaptă
Sau drept una strâmbă;
Ce-mi pasă mie,
Câtă vreme o împart frumos?
Şi nici măcar legile matematicii
N-am de gând să le respect.
Vreau ca unu plus unu să-mi dea unu.
Mereu.
Iar totul împărțit la doi să nu-mi dea rest.
Niciodată.
Şi această veşnicie absurdă,
Atât de absurdă,
Să răstoarne lumea,
Încât să nu-mi mai oferi Luna,
Ci Pământul.

Naufragii

 S-a făcut atât de grea valiza mea cu visuri,
Încât visele-mi sunt pline de naufragii.
Corăbiile mele se îneacă mereu în preajma țărmului,
Iar eu nu ştiu să înot.
Mă trezesc îngrozită şi hotărâtă
Să mai arunc din ele,
Să uşurez povara,
Pentru ca în visul următor
Să nu mă mai scufund.
Dar adorm cu teamă, de fiecare dată,
Pentru că nu ştiu
La ce să renunț.
Nu ştiu să înot,
Nici să aleg,
Nici să arunc.
Pot să duc bagaje grele,
Să mă scufund,
Să mă trezesc,
Să o iau de la capăt,
Fără să renunț la nimic.
Ca Sisif,
Cu o valiză de visuri
Cât o stâncă.

Incurabil

Chipul tău e steaua
Care-mi arată drumul.
Când mă pierd, e lumină.
Când îl ating, e căldură.
O strâng în palmă,
Ca pe o rezervă vitală,
Trece prin piele în sânge
Şi îmi înmulțește celulele
În formațiuni atipice
Care se răspândesc în tot corpul
Şi mă îmbolnăvesc de tine.
Incurabil.

Trădare

 

Mai ții minte, iubirea mea,
Când m-ai trădat pentru o chitară?
Îmi ardeau clapele de dor
Și-ți cântam despre noi,
Dar corzile ei îți frigeau degetele,
O strângeai în brațe
Şi nu mă auzeai.
Aşa că îmi stingeam stelele,
Una câte una,
Şi le ascundeam în suflet,
Ca să adorm și să te regăsesc dimineață.

Cântecul inimii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De când îmi pun versurile
Pe muzica ta
Viața îmi e poezie
Iar tu îi eşti refren.
Îmi cântă sufletul
Ori îmi plânge
Pe portativul sufletului tău.
E suficient să schimbi o notă
Ca poezia mea să râdă
Sau să lăcrimeze
Iar fericirea stă în vârful baghetei
Cu care dirijezi.
Dar ce dorință mai mare pentru o poezie
Decât sa devină cântec?
Fii muzica versurilor mele!
Rămâi refren!

Predestinare

 

  
M-ascund în tine, să-ți rămân aproape,
Prin mine zboară păsări către cer,
Îmi curge timp prin vene și mă zbucium -
Să sperii moartea cu iubirea-mi sper.

Ție mă dau întreagă, ca o jertfă,
Pe piele, -n sânge numele mi-l scriu,
Să nu mă uiți nici de vei vrea vreodată -
Să-ți ustur trupul și să te țin viu.

E scurtă veșnicia noastră, însă,
Și nu știu dacă să o scriu sau tac
Și nici de-mi este dat să-ți schimb destinul
De a trăi bogat, murind sărac.

Aș vrea să cred c-ai să mă cauți în stele,
Ca să-mplinim ce nu putem acum,
Că din atâta ardere și patimi
Ne vom preface-n îngeri, nu în scrum.

Oglinda spartă

Într-o oglindă spartă
Totul se vede strâmb,
Deformat şi urât,
Iar cioburile taie până la sânge.
Într-o oglindă spartă
E bine să nu te privești
Ca să te păstrezi întreg,
Drept şi frumos.
Dintr-o oglindă spartă,
Cioburile nu aduc noroc,
Ci fantome.

Luptă inegală

Nu-s arme nici pentru trădare,
Nici pentru lipsa de cuvânt.
Nu toți văd astfel ce ne este
Iubit, neprețuit ori sfânt.

Nu poți lupta pentru tandrețe,
Nici dragostea n-o poți sili.
Le ai ori nu pe amândouă,
Iar, dacă da, le vei simți.

Nu vei primi cu-a ta măsură
Nici ce oferi, nici ce promiți.
Orice cântar e strâmb când schimbă
Ceea ce dați pe ce primiți.

Poți aştepta, dar nu pretinde,
Poți spune, fără a striga,
Poți suferi, fără pedeapsa
Celor ce sunt durerea ta.

Nu-i totul drept, dar nu contează.
Poți înțelege, poți ierta,
Cât să n-aduni în suflet zgură,
Să nu-ți întuneci liniştea.

Nu-ți vinde ieftin fericirea,
Nu cumpăra iluzii mici,
Iar când te minți, fă-o cu artă!
Nu-i poezie printre frici.

Nimic nu-i fără sens, chiar dacă
Ne scapă rostul uneori.
Din rană creștem, trupul uită,
Iar lacrimile udă flori.

Test practic

Ce ai de gând să faci cu sufletul meu?
În care buzunar îl ții?
Ți l-am dat să-l păstrezi, dar nu-l uita acolo!...
E drept - e cald, dar e întuneric,
Chiar şi în cel de la piept,
Unde îți simte bătăile inimii.
Poartă-l la butonieră, mai bine,
Ca pe o floare roşie,
Şi nu îl învăța pe de rost!
Testul este întotdeauna
O probă practică
Şi aş vrea să treci...

Indiferență mortală

 

Indiferența sună în urechile mele
La fel de crud ca țiuitul agonizant al monitorului
Care înregistrează lipsa activității cerebrale
Ce urmează stopului cardiac.
Nicio manevră de resuscitare
Nu a reuşit,
Iar creierul nu poate suporta
Lipsa inimii.
Indiferența are sunet de moarte.

Suflet de consum

Sufletul meu e ca un măr
Din care toată lumea vrea să muște.
Prea puțini vor să îngrijească și pomul.

Modelare

 

Ca lutul sunt în mâinile tale.
Ca lutul pe roata unui olar
Ce nu face niciodată
Două vase identice.
Mă rotești până amețesc
Și uit forma vasului de dinainte,
Așa că urmez palmele
Care modelează.
Ele știu totdeauna
Unde să apese,
Unde să alunece,
Unde să slăbească,
Unde să strângă
Unde să mângâie,
Unde să frângă,
Unde să lase să curgă.
De fiecare dată
Opera e desăvârșită
Prin ardere.

Tristețe mută

Tristețile mele strigă cu
Tăcerile tale.
Pe limbă am gust de
Poezii nescrise
Şi-mi miroase pielea
A dor.
Am asurzit de atâta nerostire
Şi mă dor
Toate gândurile.

Furt

 

Lipsisem o vreme din mine,
Plecată în căutarea altora,
Rătăciți prin dimensiuni paralele.
La întoarcere, am descoperit
Că cineva pătrusese prin efracție
Şi-mi furase inima.
Am ridicat amprente, erau peste tot:
Pe piele, pe gânduri,
Pe vise şi visuri,
Pe pereții sub care eram zidită,
Pe corpul delict: un pahar cu zâmbete şi cuvinte scrise greşit,
Într-o limbă care suna a cântec.
Am identificat hoțul,
Dar nu l-am predat.
E închis în temnița neuitării,
Condamnat să mă iubească,
Până la ispăşirea virtuții
De a fura de la săraci
Spre a-i face bogați.

Acrobație

 

Cine mă urcă la cer
Îmi datorează
Plasă de siguranță
Pentru plutire.
Altminteri
Cobor cu liftul
Singură.
Urmează stația realității
Cu peronul pe partea
Iluziilor pierdute.

Neajunsuri

Nu e destulă vară
Să ne ajungă
Pentru tot ce-am spus
Că vom face împreună.
Nu e destul timp
Să cuprindă
Tot ceea ce trăim
Pe repede-nainte.
Nu e destulă lumea
Să ascundă
Tot ceea ce ferim
De ochii ei curioşi.
Nu e destulă răbdare
Să suporte
Prea lungile-aşteptări
Ce ard.
Nu e destulă speranță
Să credem
Că toate astea fi-vor
Vreodată altfel.
E destulă dorință
Să nu conteze
Nimic altceva
O vreme.

Promisiune

 

Te voi iubi până la sfârșitul lunii.
Previzibil, imprevizibilo!
Tu nu ai duşmani naturali.
Şi poate te voi iubi şi luna viitoare,
Dacă nu va veni toamna
Sufletelor noastre,
Să desfrunzească iubirea.

Geografie

 

În universul nostru paralel
Gura mea e Stea Polară
Iar inima - busolă.

Transplant

Te studiez ca pe o specie rară,
Operând pe viu, fără anestezie,
Cu precizie, să nu tai niciun organ vital
Și să închid totul la loc fără cicatrice,
Cât să pot cerceta din nou mai târziu.
Din nou. Și din nou.

Fără să-ți spun, de fiecare dată las înăuntrul tău
O bucată din mine,
Ca la un transplant parțial
De suflet.
În curând mă voi fi mutat în tine cu totul.

Condamnată

Îmi treci prin inimă ca un fier roşu
Sunt însemnată peste tot cu tine
Ca un condamnat la iubire pe viață
Blestem, fericire şi durere ne suntem
Nu putem nici unul fără altul, nici cu
Fac mereu poezii din flori cu tine
Eu le nasc, tu le dai respirație
Şi, în final, numele tău.

Despărțire

Tu nu te mai întorci, știu bine...
Am înțeles, într-un târziu,
Privind cu ochii încă tulburi
Locul din viața mea, pustiu.

Am așteptat, am pus deoparte
Cuvinte calde, -mbrățișări,
Dar s-au răcit de-atâta noapte,
De-atâta rătăcit prin stări.

Le-am pus pe toate-ntr-o scrisoare
Închisă-n sticlă, într-un val,
Și valul s-a-necat în mare,
Sub soarele diform, oval.

Țipau a jale albatroșii
Și ziua se frângea de stânci,
Dar înghițit era, cu totul,
Valul de apele adânci.

Lăsase-n urmă numai spumă
Albă și rece ca un mort,
În timp ce vase nesfârșite
Trăgeau nepăsătoare-n port.

Distanțe

Se-adună între noi
Distanțe și timp
Iar
Pașii nu le străbat
Mâinile nu te ajung
Privirea nu te află
Vocea nu răzbate
Atunci
Te învelesc în gânduri
Te mângâi în versuri
Și-ți sunt
Pe cât îmi ești
Numai suflet

Pielea mi-e plină de poezii
Scrise cu așteptări.

Cerc vicios

Suntem o lume de oameni răniți
Şi ne purtăm traumele sub piele,
Farduri, zâmbete şi podoabe.
Din când în când, le lăsăm să sângereze
Prin rănile pe care le provocăm altora,
Cu tăişul vorbei, al judecății, înstrăinării, încremenirii,
Al uitării sau mângâierii refuzate.
Durerea lor n-o ostoieşte pe a noastră,
Dar ne face s-o uităm o vreme,
Cât să nu mai simțim
Strânsoarea pielii
Care stă să plesnească.
Ne adunăm apoi sufletul,
Ascundem arma
Şi plecăm de la locul faptei.

Moarte pe datorie

 

  
Când otrăveşti iubirea
Cu doze mici şi-amare
De dor surd şi tăcere,
De nepăsări, venin,
Minciuni, trădări mărunte
Şi aşteptări ratate,
Îi faci mai simplă moartea,
Zgârcindu-te la chin.

Sicriu de la reduceri,
Pomeni pe datorie,
Slujbe ținute-n piață
Şi apă-n loc de vin,
Colivă din tărâțe
Cu lumânări din paie
Şi nici măcar o cruce
Pe-al ei ieftin destin.

Labirint

Inima mi-e ascunsă la capătul unui labirint
Cu pereți invizibili, incasabili, imuabili
Pribegesc adesea, lovindu-se de ei
Povești nespuse, nescrise, neștiute
Unele mor, altele s-au născut moarte
Ori sunt bolnave de prea puțin, de prea mărunt, de nimic
Poate mă cauți sau doar te-ai rătăcit prin mine
Dar simt bătaia inimii tale pulsând
În fiecare colț, pe fiecare coridor, la fiecare cotitură
Aproape, mai aproape, deja acolo
Cumva, tu știi drumul.