marți, 21 iunie 2016

Fantasmă



Nu ești aici nici azi, dar ești aproape -
Te simt pe piele: îmi miroși a tei...
Îmi bați a inimă pulsând aritmic,
Curgi viu prin mine, chiar și când nu vrei.

Mi-e chipul tău aprins, arzând a soare,
Ca floarea mă rotesc în urma sa,
Am rădăcina-nfiptă-n amintire
Și mă hrănesc cu dor flămând din ea.

Adulmec urma ta printre fantasme,
Conturul mi-l închipui în culori,
Adorm visând că-ți țin în palme chipul
Și-mi cresc în tine, din iubire, flori.