Empatie

De câte ori sufletul primește o palmă,
Îți vine să-l smulgi și să-l strivești sub talpă.
Cum a lăsat să se întâmple asta?!
Din nou!?
Îngenuncheat și gol în fața durerii,
Sperând că ceva o va îndupleca,
Cu lacrimi și zâmbete amestecate,
Naiv și abandonat propriei neputințe,
Nu face nimic să se împotrivească.
Degeaba îi spui, degeaba i-ai mai spus,
Nu ascultă niciodată.
Îți vine să-l smulgi și să-l omori!
Dar ți se face milă.
În fond, e la fel de naiv ca tine.
Și fără el ce-ai fi?...
Îl strângi încă o dată de jos
Și îl ascunzi.
Măcar până se vindecă...
Măcar de-ar fi înțeles de data asta!