Cum e...?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum e să fii cel mai iubit dintre pământeni?
Să ştii că îmi pulsează sângele cu bătăile inimii tale,
Că mă doare fiecare bătaie a inimii mele,
Că te inspir odată cu aerul
Şi uit să expir, de frică să nu te pierd,
Până îmi plesneşte pieptul de prea mult, prea plin, prea tine,
Că am uitat ce eram, înainte să renasc,
Şi că mor cu fiecare îndoială, cu fiecare certitudine
Asumată cu blestemată înțelepciune,
Că bucuria mea râde din a ta,
Iar tristețea ți-o sorb ca pe o lacrimă,
Ca să o şterg, să o alung, să o usuc,
Că ți-aş veghea somnul și visele
Până la sfârșitul lumii...
Cum e să ştii că te iubesc
Cu toate inimile mele?

Cumpăr timp...

 

Cumpăr timp!
Am obosit să-l fur.
Dau la schimb cât se cere -
La prețul vieții.
Cumpăr timp!
Am atât de multe lucruri
Nefăcute la termen,
Care adună penalități.
Cumpăr timp!
Dau la schimb cât se cere -
La prețul vieții.
Pentru asta, voi vinde nişte suflet,
Chiar dacă prea mult
Nu mi-a mai rămas -
L-am tot dat cu împrumut,
Fără dobândă şi garanții.
Cumpăr timp...

Moarte asumată

Iubirea pentru tine
Mi-e înfiptă cuțit între omoplați.
Arde şi doare şi ucide câte puțin
În fiecare secundă,
Dar prin pielea plesnită
Cresc ramuri spre cer.
Dacă aș smulge-o,
Prin rana deschisă
Mi s-ar scurge dintr-o dată
Tot sângele.
Aşa că nici nu îndrăznesc să respir,
Ca să păstrez tăişul adânc în carne.
Vreau să mor de iubire,
Spre a renaște,
Nu de exsangvinare și deșert.

Viața ca o pânză de păianjen

Pânză de păianjen
S-a țesut în jurul meu
Din tăceri și așteptări nesfârșite.
E translucidă și fină
Aproape mângâietoare
Dar mi-a prins aripile
Și nu mă pot elibera
Decât smulgându-le.
Mi-e teamă
Că nu-mi vor crește altele
Niciodată
Așa că mi-am construit
Un întreg univers aici.
Îmi visez și refuz eliberarea
Cu aceeași voluptate
Captivă în amăgitoarea mea
Vremelnică
Plasă de siguranță.

Fericire vitală

Trăim suspendați între clipele de fericire
Ca între două bătăi ale inimii
Le inspirăm adânc
Resorbindu-le în carne
Sperând că va urma încă una
Măcar încă una
Care ne va prelungi viața
Cu încă o pulsație
Cu încă o zvâcnire
Cu încă o confirmare
Că suntem vii.

Vocație sinucigașă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sufletul meu e pilot kamikaze
E cântec de lebădă
E pasăre-spin
E Phoenix
E nezdruncinat în îndârjirea
De a se zdrobi la nesfârșit
Și de se aduna din cenușă
Într-o floare de cireș
Sufletul meu moare dacă nu se sinucide.

LiubliAna

În sufletul tău erup zilnic
Ca un vulcan
Produc seisme, cataclisme
Îți clocotesc sângele
Amestecându-ți-l cu lavă
Îngrop trecutul
Risipesc cenușă să-ți acopăr norii
Uneori umbresc şi soarele cu câte o eclipsă
Ca să te lumineze doar văpaia arderii mele
Produc tsunami-uri, uragane
Desenez noi reliefuri
Formez continente
Ascund Atlantide
Înclin axa Pământului
Şi reinventez lumea
Pentru noi.

M-ai studiat îndelung
Ca pe un fenomen ciudat
Şi m-ai numit
LiubliAna.

Explozie de suflet

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu mă satur să te privesc.
Dorul mi-l alin cu imaginea ta -
Te adun în ochi până mi-i umplu
Şi se revarsă din ei lumină,
Până îmi plesneşte sufletul de cald,
Ca învelișul unui mugure
Din care evadează o floare.
De atâtea flori, m-am făcut grădină -
Să nu mă laşi să mă usuc!
Îmi curge glasul tău prin vene,
Dar nu mă pot lipsi de soare -
Trebuie să-mi şi răsari uneori.
O poți face oricând, chiar şi noaptea.

Absență

 

Nu știu să mai fiu fără tine...
Trag aer în piept, dar nu ajung să respir,
Am ochii larg deschiși, dar sunt oarbă,
Aud dureros de acut, dar nu pot să ascult.
Simt deplin doar lipsa,
Care arde şi urlă, stăpână pe toate simțurile mele,
Orice altceva e golit de consistență.
Sunt bolnavă de nimicul care mă sufocă
Şi mi-e atât de dor de puținul
Care îmi este totul!

Decepție

 

 

 

 

 

 

Adun cu atâta râvnă
Frânturi de frumos
Le leg între ele cu fâşii rupte din suflet,
Să fac scară spre cer
Şi mă izbeşte pe neașteptate
Cate o pată murdară şi unsuroasă de urât
Care năclăieşte şi sufocă
Tot ce construisem.
Simt că mă înghite
Mlaștina din jur
Şi nu ştiu dacă să mă zbat să ies
Sau să renunț la împotrivire
Sperând că voi renaşte floare de lotus
Ori că va trece poate în zbor
Un înger sau o pasăre liberă
De aripa cărora să mă agăț
Ca de o ultimă speranță.

Insomnie

Când nu pot dormi,
Număr lucrurile
Pe care le iubesc la tine.
Cu cât sunt mai lungi
Insomniile,
Cu atât descopăr
Mai multe rațiuni de a iubi.
Nici nu mai știu
Dacă tu ești motivul
Nesomnului meu
Sau din el te-am plămădit,
Ca să pot adormi și visa
Frumos.

Insectar

 În plasa mea de fluturi
Prind secundele în zbor.
Le aleg cu grijă
Pe cele mai frumoase
Şi le fixez cu bolduri
În insectarul meu poetic,
Apoi notez conştiincioasă:
Clasa - "iubiri", varietatea - "clipe de neuitat".
Mi-e milă să le prind în plasă,
Alături de milioane de secunde urâte,
Care zboară inutil, consumând Timpul.
Pe cele fără valoare nu le vreau -
Le arunc înapoi în vârtejul memoriei,
Să se descurce cum pot cu Uitarea.
Cele mai multe sunt înghițite,
Altele rămân captive în vâltoare
Şi se rotesc, şi se rotesc,
Până sapă şanț în amintiri
Şi adună noroaiele sufletului.
Le păstrez doar pe cele
Cu aripi frumos colorate -
În nuanțe de zâmbet, de dor, de lacrimă,
De dorință, de dulce tristețe,
De tine, de mine, cea adevărată, de noi...
Apoi mi se strânge sufletul
Cand le străpung cu boldul
Şi le expun în insectar -
Îl răsfoiesc sute de minți şi priviri curioase.
Unii le ating cu degetele murdare,
Altele se minunează de culorile lor
Şi vor să le smulgă.

Aş vrea să le feresc de asta,
Dar cum să fac?
Cum să le păstrez altfel
Decât fixându-le în bolduri?

Doi pentru un război

 

- De-ar ști ei câte războaie poți tu naște! -
mi-ai spus cândva și amândoi am râs,
Iar cerul ne-a strâns norii de pe frunte.

- De-ar şti ei câte războaie pot eu duce! -
mi-am spus în gând şi am zâmbit amar:
Poți râde doar cu cei ce au soare în suflet.

Vin întruna neguri noi,
Ochii se-ntunecă de umbre,
Zborul se încarcă de noroaie,
Iar eu am nevoie de tine, să râdem
Până le dovedim pe toate.

Nu vreau să duc singură războiul ăsta,
Chiar dacă pot.

Transcendent

Iubește-mă, până omorâm moartea
Și strivim tristețile sub trupuri!
Până uităm
Cât de trecători suntem
Prin lumea asta, trecătoare și ea,
Câte dureri ascund cei ce se trec alături de noi
Și cât de lipsit de sens e totul,
În afară de îmbrățișarea noastră caldă
Și de clipa care se scurge
Prin picătura de pe tâmplele ce zvâcnesc una lângă alta,
Sângele fierbând sub pielea umedă
Și respirația ce ne arde buzele.
Se scurge,
În ciuda încleștării degetelor
Cu care încercăm să o ținem în loc.
Clipa asta e moneda noastră de trecere
Peste moarte.

Vis de zbor

Câteodată,
Când îngerul meu îşi scutură aripile deasupra-mi,
Din aripa lui cade câte o pană.
Le-am strâns pe toate într-o pernă,
Care mă veghează când visez.
Îmi îngrop în ea chipul şi dorul,
Ascund bucuriile, tristețile, speranțele şi resemnările,
Cu gândul că le voi transforma cândva în aripi -
Aripile mele.
Astăzi şi le-a scuturat din nou,
Însă, în cădere, atingerea ei mi-a ars pielea:
Pana era grea, ca un plumb.
Mi s-a strâns sufletul
Cu presentimentul că avea să fie ultima
Şi mi-a fost frică şi frig:
Eu n-am reușit încă să-mi cresc aripi
Din cele ale îngerului meu.

Baladă inversată

Ce fel de Ană îți sunt,
Dacă dimineața ai mereu de reparat
Ceea ce dărâm eu noaptea?
Ce fel de Manole îmi ești,
Dacă, în loc să mă zidești,
Mă reconstruiești zi de zi?
Ce fel de biserică îmi ridici în suflet?
Ce credință îți dă atâta putere?
Ce iubire îți dă atâta răbdare?
Blândețea ta mă îngenunchează...
Am ajuns să-mi doresc zidul,
Doar ca să-ți desăvârșesc lucrarea
Și să te știu fericit...

Amăgiri de toamnă

Unde se duc toate cuvintele, când nu le aude nimeni?
Dar mângâierile, când nu-ți sunt întoarse?
Chemările, stinse fără ecou,
Privirile, secerate de indiferențe reci,
Dorințele, trădate de împliniri,
Căutările, înfrânte de capete de drum,
Găsirile, rătăcite printre banalități cotidiene,
Speranțele, ucise de tristeți,
Bucuriile, curmate de cinism,
Minunile, tăvălite în derizoriu,
Şansele, neurmate de curaj,
Norocul, umbrit de comoditatea micilor laşități,
Sufletul-pereche, pierdut în maşina de spălat a destinului,
Iubirea, sufocată de plictiseli mărunte,
Viața, golită de sens,
Unde se duc toate?

Se scutură frunză cu frunză,
Ca un copac pregătit de moarte,
Ce se amăgeşte cu toamna,
În aşteptarea unei primăveri
Niciodată promise.

Moarte în fapt divers

Eliberam, unul câte unul, toți fluturii -
Bătăile lor de aripi nu mai stârneau vibrații,
Iar cuvintele secaseră de preaplin:
Nu mai legau poveşti, ci rubrici de fapt divers.

Invitație la veșnicie

Ia ceasul şi zdrobeşte-l sub talpă,
Ca să opreşti timpul
La secunda asta perfectă!
Sau roteşte-l până-ți arde pielea,
Ca să-l dai înainte
Până în viața viitoare!
Vreau să împart cu tine veşnicia,
Oricum aş obține-o.
Dacă te temi de legile fizicii, ale oamenilor, ale lumii,
Nu trebuie să faci nimic -
Le încalc eu pe toate.
Pot obține strâmb o eternitate dreaptă
Sau drept una strâmbă;
Ce-mi pasă mie,
Câtă vreme o împart frumos?
Şi nici măcar legile matematicii
N-am de gând să le respect.
Vreau ca unu plus unu să-mi dea unu.
Mereu.
Iar totul împărțit la doi să nu-mi dea rest.
Niciodată.
Şi această veşnicie absurdă,
Atât de absurdă,
Să răstoarne lumea,
Încât să nu-mi mai oferi Luna,
Ci Pământul.

Naufragii

 S-a făcut atât de grea valiza mea cu visuri,
Încât visele-mi sunt pline de naufragii.
Corăbiile mele se îneacă mereu în preajma țărmului,
Iar eu nu ştiu să înot.
Mă trezesc îngrozită şi hotărâtă
Să mai arunc din ele,
Să uşurez povara,
Pentru ca în visul următor
Să nu mă mai scufund.
Dar adorm cu teamă, de fiecare dată,
Pentru că nu ştiu
La ce să renunț.
Nu ştiu să înot,
Nici să aleg,
Nici să arunc.
Pot să duc bagaje grele,
Să mă scufund,
Să mă trezesc,
Să o iau de la capăt,
Fără să renunț la nimic.
Ca Sisif,
Cu o valiză de visuri
Cât o stâncă.

Incurabil

Chipul tău e steaua
Care-mi arată drumul.
Când mă pierd, e lumină.
Când îl ating, e căldură.
O strâng în palmă,
Ca pe o rezervă vitală,
Trece prin piele în sânge
Şi îmi înmulțește celulele
În formațiuni atipice
Care se răspândesc în tot corpul
Şi mă îmbolnăvesc de tine.
Incurabil.

Trădare

 

Mai ții minte, iubirea mea,
Când m-ai trădat pentru o chitară?
Îmi ardeau clapele de dor
Și-ți cântam despre noi,
Dar corzile ei îți frigeau degetele,
O strângeai în brațe
Şi nu mă auzeai.
Aşa că îmi stingeam stelele,
Una câte una,
Şi le ascundeam în suflet,
Ca să adorm și să te regăsesc dimineață.

Cântecul inimii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De când îmi pun versurile
Pe muzica ta
Viața îmi e poezie
Iar tu îi eşti refren.
Îmi cântă sufletul
Ori îmi plânge
Pe portativul sufletului tău.
E suficient să schimbi o notă
Ca poezia mea să râdă
Sau să lăcrimeze
Iar fericirea stă în vârful baghetei
Cu care dirijezi.
Dar ce dorință mai mare pentru o poezie
Decât sa devină cântec?
Fii muzica versurilor mele!
Rămâi refren!

Predestinare

 

  
M-ascund în tine, să-ți rămân aproape,
Prin mine zboară păsări către cer,
Îmi curge timp prin vene și mă zbucium -
Să sperii moartea cu iubirea-mi sper.

Ție mă dau întreagă, ca o jertfă,
Pe piele, -n sânge numele mi-l scriu,
Să nu mă uiți nici de vei vrea vreodată -
Să-ți ustur trupul și să te țin viu.

E scurtă veșnicia noastră, însă,
Și nu știu dacă să o scriu sau tac
Și nici de-mi este dat să-ți schimb destinul
De a trăi bogat, murind sărac.

Aș vrea să cred c-ai să mă cauți în stele,
Ca să-mplinim ce nu putem acum,
Că din atâta ardere și patimi
Ne vom preface-n îngeri, nu în scrum.

Oglinda spartă

Într-o oglindă spartă
Totul se vede strâmb,
Deformat şi urât,
Iar cioburile taie până la sânge.
Într-o oglindă spartă
E bine să nu te privești
Ca să te păstrezi întreg,
Drept şi frumos.
Dintr-o oglindă spartă,
Cioburile nu aduc noroc,
Ci fantome.

Luptă inegală

Nu-s arme nici pentru trădare,
Nici pentru lipsa de cuvânt.
Nu toți văd astfel ce ne este
Iubit, neprețuit ori sfânt.

Nu poți lupta pentru tandrețe,
Nici dragostea n-o poți sili.
Le ai ori nu pe amândouă,
Iar, dacă da, le vei simți.

Nu vei primi cu-a ta măsură
Nici ce oferi, nici ce promiți.
Orice cântar e strâmb când schimbă
Ceea ce dați pe ce primiți.

Poți aştepta, dar nu pretinde,
Poți spune, fără a striga,
Poți suferi, fără pedeapsa
Celor ce sunt durerea ta.

Nu-i totul drept, dar nu contează.
Poți înțelege, poți ierta,
Cât să n-aduni în suflet zgură,
Să nu-ți întuneci liniştea.

Nu-ți vinde ieftin fericirea,
Nu cumpăra iluzii mici,
Iar când te minți, fă-o cu artă!
Nu-i poezie printre frici.

Nimic nu-i fără sens, chiar dacă
Ne scapă rostul uneori.
Din rană creștem, trupul uită,
Iar lacrimile udă flori.

Test practic

Ce ai de gând să faci cu sufletul meu?
În care buzunar îl ții?
Ți l-am dat să-l păstrezi, dar nu-l uita acolo!...
E drept - e cald, dar e întuneric,
Chiar şi în cel de la piept,
Unde îți simte bătăile inimii.
Poartă-l la butonieră, mai bine,
Ca pe o floare roşie,
Şi nu îl învăța pe de rost!
Testul este întotdeauna
O probă practică
Şi aş vrea să treci...

Indiferență mortală

 

Indiferența sună în urechile mele
La fel de crud ca țiuitul agonizant al monitorului
Care înregistrează lipsa activității cerebrale
Ce urmează stopului cardiac.
Nicio manevră de resuscitare
Nu a reuşit,
Iar creierul nu poate suporta
Lipsa inimii.
Indiferența are sunet de moarte.

Suflet de consum

Sufletul meu e ca un măr
Din care toată lumea vrea să muște.
Prea puțini vor să îngrijească și pomul.

Modelare

 

Ca lutul sunt în mâinile tale.
Ca lutul pe roata unui olar
Ce nu face niciodată
Două vase identice.
Mă rotești până amețesc
Și uit forma vasului de dinainte,
Așa că urmez palmele
Care modelează.
Ele știu totdeauna
Unde să apese,
Unde să alunece,
Unde să slăbească,
Unde să strângă
Unde să mângâie,
Unde să frângă,
Unde să lase să curgă.
De fiecare dată
Opera e desăvârșită
Prin ardere.

Tristețe mută

Tristețile mele strigă cu
Tăcerile tale.
Pe limbă am gust de
Poezii nescrise
Şi-mi miroase pielea
A dor.
Am asurzit de atâta nerostire
Şi mă dor
Toate gândurile.

Furt

 

Lipsisem o vreme din mine,
Plecată în căutarea altora,
Rătăciți prin dimensiuni paralele.
La întoarcere, am descoperit
Că cineva pătrusese prin efracție
Şi-mi furase inima.
Am ridicat amprente, erau peste tot:
Pe piele, pe gânduri,
Pe vise şi visuri,
Pe pereții sub care eram zidită,
Pe corpul delict: un pahar cu zâmbete şi cuvinte scrise greşit,
Într-o limbă care suna a cântec.
Am identificat hoțul,
Dar nu l-am predat.
E închis în temnița neuitării,
Condamnat să mă iubească,
Până la ispăşirea virtuții
De a fura de la săraci
Spre a-i face bogați.

Acrobație

 

Cine mă urcă la cer
Îmi datorează
Plasă de siguranță
Pentru plutire.
Altminteri
Cobor cu liftul
Singură.
Urmează stația realității
Cu peronul pe partea
Iluziilor pierdute.

Neajunsuri

Nu e destulă vară
Să ne ajungă
Pentru tot ce-am spus
Că vom face împreună.
Nu e destul timp
Să cuprindă
Tot ceea ce trăim
Pe repede-nainte.
Nu e destulă lumea
Să ascundă
Tot ceea ce ferim
De ochii ei curioşi.
Nu e destulă răbdare
Să suporte
Prea lungile-aşteptări
Ce ard.
Nu e destulă speranță
Să credem
Că toate astea fi-vor
Vreodată altfel.
E destulă dorință
Să nu conteze
Nimic altceva
O vreme.

Promisiune

 

Te voi iubi până la sfârșitul lunii.
Previzibil, imprevizibilo!
Tu nu ai duşmani naturali.
Şi poate te voi iubi şi luna viitoare,
Dacă nu va veni toamna
Sufletelor noastre,
Să desfrunzească iubirea.

Geografie

 

În universul nostru paralel
Gura mea e Stea Polară
Iar inima - busolă.

Transplant

Te studiez ca pe o specie rară,
Operând pe viu, fără anestezie,
Cu precizie, să nu tai niciun organ vital
Și să închid totul la loc fără cicatrice,
Cât să pot cerceta din nou mai târziu.
Din nou. Și din nou.

Fără să-ți spun, de fiecare dată las înăuntrul tău
O bucată din mine,
Ca la un transplant parțial
De suflet.
În curând mă voi fi mutat în tine cu totul.

Condamnată

Îmi treci prin inimă ca un fier roşu
Sunt însemnată peste tot cu tine
Ca un condamnat la iubire pe viață
Blestem, fericire şi durere ne suntem
Nu putem nici unul fără altul, nici cu
Fac mereu poezii din flori cu tine
Eu le nasc, tu le dai respirație
Şi, în final, numele tău.

Despărțire

Tu nu te mai întorci, știu bine...
Am înțeles, într-un târziu,
Privind cu ochii încă tulburi
Locul din viața mea, pustiu.

Am așteptat, am pus deoparte
Cuvinte calde, -mbrățișări,
Dar s-au răcit de-atâta noapte,
De-atâta rătăcit prin stări.

Le-am pus pe toate-ntr-o scrisoare
Închisă-n sticlă, într-un val,
Și valul s-a-necat în mare,
Sub soarele diform, oval.

Țipau a jale albatroșii
Și ziua se frângea de stânci,
Dar înghițit era, cu totul,
Valul de apele adânci.

Lăsase-n urmă numai spumă
Albă și rece ca un mort,
În timp ce vase nesfârșite
Trăgeau nepăsătoare-n port.

Distanțe

Se-adună între noi
Distanțe și timp
Iar
Pașii nu le străbat
Mâinile nu te ajung
Privirea nu te află
Vocea nu răzbate
Atunci
Te învelesc în gânduri
Te mângâi în versuri
Și-ți sunt
Pe cât îmi ești
Numai suflet

Pielea mi-e plină de poezii
Scrise cu așteptări.

Cerc vicios

Suntem o lume de oameni răniți
Şi ne purtăm traumele sub piele,
Farduri, zâmbete şi podoabe.
Din când în când, le lăsăm să sângereze
Prin rănile pe care le provocăm altora,
Cu tăişul vorbei, al judecății, înstrăinării, încremenirii,
Al uitării sau mângâierii refuzate.
Durerea lor n-o ostoieşte pe a noastră,
Dar ne face s-o uităm o vreme,
Cât să nu mai simțim
Strânsoarea pielii
Care stă să plesnească.
Ne adunăm apoi sufletul,
Ascundem arma
Şi plecăm de la locul faptei.

Moarte pe datorie

 

  
Când otrăveşti iubirea
Cu doze mici şi-amare
De dor surd şi tăcere,
De nepăsări, venin,
Minciuni, trădări mărunte
Şi aşteptări ratate,
Îi faci mai simplă moartea,
Zgârcindu-te la chin.

Sicriu de la reduceri,
Pomeni pe datorie,
Slujbe ținute-n piață
Şi apă-n loc de vin,
Colivă din tărâțe
Cu lumânări din paie
Şi nici măcar o cruce
Pe-al ei ieftin destin.

Labirint

Inima mi-e ascunsă la capătul unui labirint
Cu pereți invizibili, incasabili, imuabili
Pribegesc adesea, lovindu-se de ei
Povești nespuse, nescrise, neștiute
Unele mor, altele s-au născut moarte
Ori sunt bolnave de prea puțin, de prea mărunt, de nimic
Poate mă cauți sau doar te-ai rătăcit prin mine
Dar simt bătaia inimii tale pulsând
În fiecare colț, pe fiecare coridor, la fiecare cotitură
Aproape, mai aproape, deja acolo
Cumva, tu știi drumul.

Călătorie spre tine

Nu merge niciun tren către tine
Am întrebat în toate gările
Pleacă doar spre o lume mai bună
Au vrut să-mi vândă un bilet
Dar ce să fac acolo singură?
Așa ca am pornit pe jos
Și mi-am aruncat pantofii
Care nu știau decât drumul
Pietruit cu cărămidă galbenă.
Așteaptă-mă!
Ajung sigur până la sfârșitul lumii
Și poate luăm trenul împreună.

Atipie

Între florile-soarelui
Sunt singura care
Se rotește după tine.

Anti-metamorfoză

Creșteam în tine ca o crisalidă
Era atât de cald încât
Simțeam aripi de fluture
Spărgându-mi pielea.

Azi ești așa departe încât
Mi-au recrescut brațele
Și ne mai unesc
Doar vârfurile degetelor.

Naufragiată, caut insulă...

Cu cerneală roșie de neuitare
Mi-am tatuat pe piele
Toate cuvintele frumoase
Să-mi fie descântec de vrajă rea
Mă soarbe nefirescul liniștii ca un vârtej
Și încerc să rămân la suprafață
Agățându-mă de ziua de ieri
Ca de un colac de salvare
Dar îl poartă curenții în derivă
Și nu se mai vede niciun țărm
Valuri de gheață îmi astupă gura
Și sarea lor mă ustură
Caut să naufragiez
Pe iluzia unei insule.

Paraxin

Mă semeni, mă culegi
Mă scrii, apoi mă ștergi
Mă placi și mă detești
Îți sunt, mai mult îmi ești
Mă vrei, te mai gândești
Mă uiți, te răsucești
Te-aud, apoi îmi taci
Mă-nnozi și mă desfaci
Te văd și iar dispari
Îngheți, din nou tresari
Mă fierbi, mă împietrești
Mă arzi, mă-nnebunești
Îmi dai și mă privezi
Te îndoiești, mă crezi
Îmi vii și-mi pleci apoi
Mă urci spre cer, mă-ndoi
M-aduni, mă risipești
Mă pierzi și mă găsești
Mă cauți, mă părăsești
Te-ntorci și mă iubești
Mă-nalți şi mă cobori
Mă-nvii și mă omori
Și sunt, ba nu-s, ba da
Aștept venirea ta.

Dependență

Îi arăt medicului analizele:
E grav, sunt dependentă.
De iubire, de tine, de parfumuri, de voci...
De cald
De tresăririle sufletului
De golul din stomac
De fiorul pielii
De dor...
Nimic nu e în parametri.
Mă trimite la dezintoxicare
Și fug.
Sper să te întâlnesc
Pentru o doză.

Indicii

 

Ți-am acoperit ochii şi ți-am spus:
- Priveşte-mă!
Ți-am astupat urechile şi ți-am spus:
- Ascultă-mă!
Ți-am legat mâinile şi ți-am spus:
- Atinge-mă!
Ți-am stins toate luminile şi ți-am spus:
- Găseşte-mă!
Ți-am luat pământul de sub picioare şi ți-am spus:
- Urmează-mă!
Ți-am tăiat respirația şi ți-am spus:
- Trăieşte-mă!

Și ai murit.

Neîncredere

Se sparg cuvintele de ziduri
În zeci de cioburi vâjâind haotic
Şi străpungând nerostiri înghețate
Până la sânge.
Murdare de neîncredere,
Bucăți de tăcere rănită
Astupă trecerile.
Se lasă seara şi drumul e tot mai greu de găsit
Printre rămăşițe de adevăr
Care sclipesc a Stea Polară.

Carusel

 

Mi-au căzut într-o noapte toate florile...
M-am trezit a doua zi și le-am găsit
În copaci:
Plesniseră de soare mugurii, delirând.
Am cules primăvara și am ascuns-o la loc
În suflet.
Se rotesc în mine anotimpurile
Ca într-un carusel.

Bătăile inimii

Te pot privi până la sfârșitul lumii
Fără să-mi amintesc exact cum arătai
Cu o clipă mai devreme
Mă umplu de tine cu aceeași mirare
Cu același dor îți caut privirea
Privirea aceea, care mă vedea doar pe mine
Te las să fii mereu altul
Încercând să te aflu pe tine, cel vechi,
Cel de atunci, când te-am văzut prima dată,
Care mă iubea și mă privea de parcă aș fi fost
Singura femeie de pe Pământ.
Nu-mi amintesc chipul tău din ziua aceea,
Dar îmi amintesc bătăile inimii...
Pe ele ți le măsor în ochi.

Boală de inimă

 

Roade din mine îndoiala ca un morb
Bucăți informe de suflet se desprind
Și atârnă ca zdrențele pe trupul unui milog.
Nu am găsit încă tratamentul
De care am nevoie:
Unul care să-mi slăbească vederea
Și să-mi întărească mușchiul inimii -
Arată ca un elastic stricat.
Prea des l-am făcut praștie
Să trag după stele!




 

Sfârșituri

Trecură anii prin noi, ca o lamă, 
Ca răni deschise-amintirile dor, 
De cei ce vin m-aș ascunde, de teamă -
Nu vreau să văd cum iubirile mor. 

Mi-e dor de tine ca de-o izbăvire;
Aș vrea să vii, să mă-ntorc, să mă vrei, 
Doar că mă tem de o nouă-amăgire -
Ne-am transformat amândoi în atei.

Mă-ntreb de știi să trăiești fără mine,
Mă-ntreb de pot face și eu la fel...
Poate că-ți este departe mai bine,
Poate că-ți poți fi doar ție fidel.

Cred c-ai știut cât durea despărțirea,
Când sângeram de tăcere-n urechi.
Și cred că-ți poți ține mai bine firea, 
Poate că sufletele nu ni-s perechi. 

Vreau să trăiesc mai departe senină;
Să reînvăț cum să fac mi-aș dori!... 
Dar, dacă uit totul, cine-o să țină 
Toate-amintirile spre-a nu muri? 

Nu, nu să uit îmi doresc, doar că doare
Și-aș vrea să treacă, să pot să iubesc, 
Să îmi găsesc altă dragoste mare!
Doar să învăț fără-a ta să trăiesc...