Suntem o lume de oameni răniți
Şi ne purtăm traumele sub piele,
Farduri, zâmbete şi podoabe.
Din când în când, le lăsăm să sângereze
Prin rănile pe care le provocăm altora,
Cu tăişul vorbei, al judecății, înstrăinării, încremenirii,
Al uitării sau mângâierii refuzate.
Durerea lor n-o ostoieşte pe a noastră,
Dar ne face s-o uităm o vreme,
Cât să nu mai simțim
Strânsoarea pielii
Care stă să plesnească.
Ne adunăm apoi sufletul,
Ascundem arma
Şi plecăm de la locul faptei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu