Lipsisem o vreme din mine,
Plecată în căutarea altora,
Rătăciți prin dimensiuni paralele.
La întoarcere, am descoperit
Că cineva pătrusese prin efracție
Şi-mi furase inima.
Am ridicat amprente, erau peste tot:
Pe piele, pe gânduri,
Pe vise şi visuri,
Pe pereții sub care eram zidită,
Pe corpul delict: un pahar cu zâmbete şi cuvinte scrise greşit,
Într-o limbă care suna a cântec.
Am identificat hoțul,
Dar nu l-am predat.
E închis în temnița neuitării,
Condamnat să mă iubească,
Până la ispăşirea virtuții
De a fura de la săraci
Spre a-i face bogați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu