O postare de acum câteva zile a unui prieten mi-a reamintit că de multă vreme mă roade subiectul vânătorii. Mai ales că înțeleg că la Balc va avea loc curând tradiționala partidă de măcelărit mistreți. Unde "milionarii Europei" vin să își satisfacă necesitățile periodice de hrană pentru orgoliu și etalat potența în fața flămânzilor.
Că iubesc animalele nu e un mare secret. Că susțin dintotdeauna că toate ființele vii au dreptul la demnitate, atât în viață cât și în moarte, iar nu e nici nou și nici măcar original. Ce vreau să spun în plus este că, dincolo de revolta fără margini pe care uciderea sau chinuirea animalelor mi-o provoacă, mă dezgustă până la limita suportabilității și a unei polemici civilizate ideea că vânătoarea e un sport sau că ar fi asociată logic masculinității. Că potenței financiare văd că îi este asociată, însă am serioase îndoieli că ar fi legată și de cea fiziologică. Și după ce îmi trece senzația de dezgust, începe să mă încerce o dorință aprigă de bătut cu biciul. Și nu în sens erotic!
E masculin să hăituiești un animal? E bărbătește să juisezi la vederea suferinței și a sângelui? Când simți groaza unei alte ființe? Când ești martor la agonie? Să fii bărbat înseamnă să fii crud și laș? Acești eunuci genetici se simt importanți și puternici în dosul boscheților, cu o armă în mănă și cu zeci de gonaci care le scot mistreții în bătaia ei? N-ar vrea oare să lupte cu mistrețul de la egal la egal, ca niște bărbați adevărați? Că nici nu mai spun ce cred despre cei care împușcă iepuri sau păsări...
Vă garantez că astfel de viteji se udă în chiloți dacă latră un câine la ei. Că sunt grotești, mitocani, că grohăie mai abitir ca mistreții, de încântare că au ocazia să își demonstreze "bărbăția", de care, altfel, sunt cumplit de nesiguri. Că își cumpără cu bani o falsă senzație de forță, atât se pricep și atât pot.
Un bărbat stăpân pe el nu e nici crud, nici fricos. Dimpotrivă, are resurse de compasiune și dorința de a proteja. Animalele, femeile, copiii. Nu are nimic de demonstrat tocmai pentru că știe cine este și ce poate. Un bărbat adevărat găsește plăcere în sporturi care implică efort fizic și antrenament susținut, concentrare, calcul, tactică. Un bărbat adevărat nu are nevoie de false prelungiri ale dotărilor anatomice, tocmai pentru că știe dincolo de orice dubiu că a fi bărbat e mult mai mult decât a deține dotările în cauză, indiferent de dimensiuni.
Banii nu cumpără bărbăție, nici respect, nici femei. Decât de la "vânzători" de aceeași calitate cu scârbavnicii cumpărători. Și fiindcă tot mi-am amintit cuvântul scârbavnic, sugerez pentru personajele amintite pedeapsa aplicată violatorilor pe vremea lui Mavrocordat: "se va tăia scârbavnicul mădular întru veșnica lui nefolosință" sau, chiar mai bine, pedepsa aplicată de Ștefan cel Mare acelorași: "predepsiți vor fi de lege prin tăierea scârbavnicului mădular și aruncarea lui la retze”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu