Alb ne-nceput...

Azi-noapte norii s-au jucat cu neaua,
Cred că au fost și nesupravegheați:
E-o nebunie albă ce-i afară,
Ieșiți toți de vă minunați!

Nu-i niciun colț scăpat de glazurare,
Nu știi de-i zahăr, frișcă, marțipan,
Un infinit imaculat și rece
Ascunde un imens pandișpan.

Nu știi ce-ți vine mai curând a face:
Să te afunzi în ea, să râzi, să plângi,
Să o deguști cu buzele-nghețate,
În bulgări pentru joacă să o strângi?

Să o privești vrăjit până ce ochii
Încep de la prea alb a-ți lăcrima?
Să scrii de ea, să o pictezi, în poze
Să-ncerci așa perfectă-a o păstra?

Să tragi adânc în piept aerul rece,
Dând înapoi aburul cald zâmbind?
Să scuturi de zăpada moale pomii
Privind apoi steluțele dansând?

Ori doar să uiți de tine, să te bucuri,
În suflet albul pur și sacru să îl lași,
S-asculți cum cântă nemurirea,
Cum pierde urmele de pași...