Furtună

A început să bată între noi vântul uitării.
S-a iscat din senin,
Ca un vârtej în plină vară,
Răscolind haotic totul în cale.
A rupt nemilos bucăți de iubire
Urcându-le în cer preț de-o clipă
Spre a le strivi apoi de stâncile disperării.
M-am agățat de amintiri
Cu degete sângerânde,
M-am legat de trecut,
Cu noduri groase,
Care îmi răneau încheieturile.
Suflul rece îmi biciuia obrajii
Și îmi înlăcrima ochii.
Smulsese din mine și orgoliu
Și rațiune și sens...
Urla a moarte tăcerea
Și sunau a gol vorbele...
Mă frigea arșița dorințelor necugetate
Și înghețam de răceala privirilor rătăcite
Ca într-un deșert sălbatic și arid
Până m-am făcut nisip.
M-am lăsat atunci dusă de vânt
Și așternută pe țărm ca o epavă...