Mă doare dorul ca o boală
Și mă rupe în zdrențe așteptarea
Mi-e zâmbetul rană deschisă
Iar vorbele-mi bântuie rătăcite
Îmi strivesc gândurile sub talpă
Să le opresc hora bezmetică
Am mâna încleștată pe pumnalul uitării
Pregătită să străpung inima speranței
Ea e vinovată pentru tot
De zeci de ori i-am semnat sentința
Și de sute de ori am amnistiat-o
Ca într-un joc dement de-a puterea
Doar orgoliul putrezește în temniță
Rod lacom din el viermii umilinței
Regina zădărniciei sunt acum
Și niciun supus nu-mi mai știe frica
Atârnă coroana a dezolare
Mi-a ruginit sceptrul
Și e mantia decolorată de deznădejde
Îmi vreau înapoi regatul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu