Am citit cândva, pe vremea când încă mai citeam reviste glossy, un articol al cărui subiect nu mi-l mai amintesc cu precizie. Îmi amintesc însă că autoarea (era o femeie) povestea, probabil ca pretext pentru ceea ce scria, ceva ce i se întâmplase unei prietene de-ale sale. Adică o întâmplare reală. Și ușor ireală, în același timp.
Prietena
fusese la cumpărături. La Metro. :) Se afla în parcare și își încărca portbagajul
cu produsele proaspăt achiziționate. Un EL a văzut-o. A plăcut-o, însă nu a
abordat-o. I-a notat totuși numărul de la mașină și și-a pus în cap să o
găsească. O plăcuse, se vede treaba, destul de mult.
Omul și-a
pus în mișcare pilele de la Poliția Rutieră sau cum s-o numi serviciul care are
evidența numerelor de înmatriculare, a aflat numele și adresa deținătoarei și
s-a prezentat la ușa ei. Cu flori, fără flori, cântând serenade sau spunând
poezii, habar nu am. Ce și cum s-a întâmplat de la momentul acela încolo nu se
mai detalia în articol. Însa prietena și EL au rămas împreună. Așa spunea
autoarea articolului. Dacă mințea, păcatul ei să fie! Eu am crezut-o. Deși am observat că rețeta asta cu prietena/prietenele apare în mai toate articolele pentru femei. Poate că am vrut să o cred, mai mult decât am crezut-o cu convingere.
Mărturisesc
faptul că am reținut povestea tocmai pentru că mi s-a părut fantastică. Mai
există în viața reală astfel de povești? Sunt extrem de sceptică. Adică,
de acord, în filme se întâmplă. Însă filmele sunt filme. Sunt făcute să
emoționeze, să dea speranță, să stoarcă lacrimi, să hrănească niște iluzii.
Chestii sănătoase, care ne alimentează în viața noastră banală, de zi cu zi.
În mod normal, te-ai aștepta ca omul, consumator de artă măcar în formele cele mai accesibile, cum sunt filmele, să
transpună în viața personală lucrurile care îl emoționează, fie și doar pentru că ar putea servi ca rețete verificate, dar nu se întâmplă așa. În mod
evident, povești de dragoste există, oamenii se îndrăgostesc, își trăiesc
iubirile, sunt fericiți sau suferă, se căsătoresc sau se despart, însă “regulile” sunt mult mai pragmatice. Viața
reală nu acordă circumstanțe atenuante pentru abaterile de la morală sau de la
cutumele sociale, oamenii se tem de ridicol, de părerea altora, de eșec, de
necunoscut... Se tem de o groază de lucruri și respectă o groază de reguli. Ratează
astfel o grămadă de subiecte de film. Dar
dacă am întâlni la tot pasul subiecte de film, despre ce s-ar mai face filmele?
N-ar fi rău, totuși, să mergeți la Metro coafate și aranjate. Cine știe când vă întâlniți cu soarta? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu