Credință și religie

"Dacă iubiți cu adevărat natura, veți vedea frumusețe peste tot." (Vincent Van Gogh) Iar "frumusețea naturii nu poate fi egalată decât de frumusețea sufletului" (Victor Hugo).

E doar un pretext pentru ceva la care mă gândesc de mai multă vreme. De când am postat pe Facebook un scurt articol cuprinzând părerea mea despre sistemul de învățământ din România, care mi-a pierdut două persoane din lista de pe Facebook. Din motive legate de religie.

Nu sunt o persoană religioasă. Îi respect profund însă pe cei care cred în Dumnezeu, pe cei care sunt credincioși practicanți fără a fi habotnici, respect religia și manifestările ei, atâta timp cât aduc sprijin, speranță, alinare, înțelegere, înălțare morală și spirituală. Le respect, nu le asum necondiționat însă. Nu am niciun dram de respect însă pentru religiile care induc intoleranță, umilință, discriminare, îndobitocire. Cele care răpesc omului libertatea și demnitatea. Frumusețea și măreția.

Religia este o opțiune. Ca și credința. Sunt lucruri diferite, pentru mine, cel puțin. Mă consider o persoană profund credincioasă. Poate sunt ușor ipocrită, pentru că, deși nu simt ca a fi ortodox îmi aduce ceva în plus față de a fi om, sunt botezată, căsătorită ortodox, am botezat ambele fete… Am încercat să nu mă așez de-a curmezișul cutumelor sociale. Nu pot spune că mă simt cumva mai binecuvântată, însa nu am vrut să le răpesc copiilor o șansă, în cazul în care există ceva ce eu nu cuprind cu mintea sau cu sufletul. Pentru că admit posibilitatea de a mă afla în eroare. Ele se roagă, mai ales atunci când simt nevoia unui sprijin. Și speră să-i regăsească în Rai pe cei dragi plecați deja dintre noi, printre care bunicul, străbunicul lor, dar și cățeii pe care i-au iubit. Atâta timp cât vor crede asta și le va da putere sau mângâiere, eu nu le voi tulbura credința. Fiecare dintre noi are acest drept. Și eu mă rog uneori. La Dumnezeu, în sensul unei entități sau forme de energie superioare, care îmi poate transfera forță în anumite momente. 

Eu cred cu tărie, din tot sufletul. Cred în frumusețea și măreția omului și a universului, cred în echilibrul în care se află unul în raport cu celălalt. Cred în existența unor energii care interconectează totul. Aceste energii ne însuflețesc. Și pe noi, și ceea ce ne înconjoară, inclusiv lucrurile considerate “neînsuflețite”. Nu cred că există ceva “neînsuflețit”. În toate există o fărâmă de divinitate, de sacralitate. Energie.

Credința mea continuă cu un profund respect pentru viață, în toate formele sale, pentru natură, pentru demnitatea oricărei ființe vii, pentru egalitatea dintre ele. De aici o iubire fără margini pentru animale, pentru orice animal. Și o revoltă cumplită împotriva celor care omoară, chinuiesc, umilesc. De aici respectul și dragostea pentru natură, pentru sacrul care exista în orice colțișor. Respectul pentru oameni, pentru dreptul lor la individualitate și liber arbitru.

Nu sunt religioasă, dar sunt o persoană profund morală. Sunt un om corect, care nu a făcut și nici nu va face vreodată rău, cel puțin nu în mod conștient sau premeditat. Sunt un om tolerant, empatic, corect, onest și cu o doză decentă de altruism. La fiecare dintre aceste atribute aș putea aduce amendamente, pentru că am și eu defectele mele.  Dar nu sunt la Judecată aici și acum.

Nu-mi plac sfinții. Mai ales cei falși. Îmi plac oamenii curați. Și vreau să păstrez posibilitatea de a fi un om moral și credincios fără a fi înregimentată undeva, prin vreo religie. Nu mi-e frică de Dumnezeu, pentru că, dacă există, știe cum sunt. Mi-e teamă doar de hidoșenia oamenilor uneori.