Ne-am întâlnit într-o vitrină.
Expuși în văzul tuturor,
M-ai apucat timid de mână
Părând să cauți ajutor.
Cu nevestită-mbrățișare
M-ai tulburat din somn profund
Și sufletul uscat de vise
Mi-a fost deodată floribund.
Mâna mi-ai strâns-o tot mai tare,
De gâtul tău m-am agățat,
Ți-am confiat tainice gânduri,
Și dulci speranțe-am legănat.
Și din vitrina noastră dragă
Priveam spre trecători zâmbind:
Ei nu știau ce strâns ne leagă
Povești șoptite cu-atât jind.
Păream aceleași manechine
Captive-n orizont meschin,
Fără emoții, fără vise,
Abandonate de destin.
Însă ascunși în trup de humă,
Zburam prin lume-mbrățișați,
Cânta în noi nemărginirea,
Eram perfect adevărați.
Dar astăzi s-a schimbat vitrina,
Altundeva ai fost mutat.
Sunt doar un manechin de humă,
Ce soarta, trist, și-a acceptat.
Te apreciez, te admir, te felicit si iti doresc inspiratia care o sa te duca la succese si mai mari! Imi cer scuze, nu comentez poezia alaturi de cei care scriu "pregate-am".Sa speram ca din graba , altfel fereste-te !
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult pentru aprecieri. Nu ştiu de cine ar trebui să mă feresc, am ratat comentariul respectiv. Sunt sigură că era o greşeală datorată grabei. Mulțumesc încă o dată! :)
Ștergere