Iezme

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Descopăr încă bucăți din tine,
În fiecare zi, în fiecare loc
În care am înnodat cândva
O ruptură de suflet.
Aș vrea să schimb drumul,
Dar nu știu nici acum unul nou,
Iar la răscruci mă așteaptă
Amintiri fantomatice
Care mi se agață de haine
Și zâmbesc hâd, cu guri diforme,
Descompuse de timp și uitare;
Închid mereu ochii și fug -
Mi-e frică să le privesc -
Moartea le-a schimonisit,
Iar frumusețea lor pierdută
Mă doare ca o spintecare.

Apă vie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Traversând suflete înghețate
Urmele mele fierbinți
Au strâns apă vie
Beți din ea și trăiți frumos
Atât cât vă va ajunge
Înainte să o murdărească tălpile
Celor pe care îi primiți încălțați
Acolo unde eu am îngenuncheat
Sau măcar plantați o floare
În amintirea mea!

Abjurare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

... Și îmi spuneam că nu poți să mă uiți -
Prea lung și-adânc m-am revărsat în tine! -
Că între noi vor fi de-a pururi punți
De gând și dor prin timpul greu ce vine.

Și nu credeam că nu mă vei iubi,
Chiar dacă ne va fi murit iubirea,
Că vei lipsi din fiecare zi
Și nu-mi vei sprijini în ochi privirea.

Si îmi spuneam că nu mă poți schimba -
Prea potriviți eram în strălucire! -
Că voi simți mereu în vocea ta
Aceeași dulce-caldă-nvăluire.

Și nu credeam că toate au sfârșit,
Chiar dacă știu că el e scris în toate,
Că poți distruge tot ce ai zidit
Și pierde toate luptele purtate.

Și îmi spuneam că nu mai sunt ca noi -
Prea luminoși eram în întuneric! -
Și c-o așa poveste pentru doi
Ascunde un sens tainic, ezoteric.

Și n-am crezut și tot mereu mi-am spus
Că trebuie să cred în noi și-n tine...
De lângă mine, însă, azi ești dus
Și din trecut nimic, nicicând nu vine.

Quidam

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu te mai recunosc în pielea asta nouă
De pe care mi-ai șters toate amprentele
Nu-mi mai porți parfumul
Miroși a țigări mentolate și a obiceiuri noi
Nici măcar pata de sânge de pe suflet
Nu o mai ai.

Nu-mi mai porți de mult cămașa
Deși cândva îți venea perfect
Și te făcea să pari mai înalt.

Amintirea mea e o floare uscată
Pe un mormânt părăsit
De care nu mai îngrijește nimeni.

Tratament pentru uitare

M-ai învățat atât de bine să te uit
Încât niciun gând nu te mai caută
Și nicio amintire nu mă mai doare.
Câteodată mai simt totuși lama unui cuțit
Înfiptă adânc în iubirea mea amputată
Dar am citit că orice iluzie poate fi tratată
Cu perfuzii de realitate
Așa că port mereu o branulă
În suflet.