M-ai învățat atât de bine să te uit
Încât niciun gând nu te mai caută
Și nicio amintire nu mă mai doare.
Câteodată mai simt totuși lama unui cuțit
Înfiptă adânc în iubirea mea amputată
Dar am citit că orice iluzie poate fi tratată
Cu perfuzii de realitate
Așa că port mereu o branulă
În suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu