De atâta vreme pășesc
din om în om
cu picioarele goale
ca un fachir
încât mintea mi-a învățat tălpile
să le doară tot mai puțin.
Calc pe dezamăgiri
ca pe cuie
fără să mai sângerez
spre locul adesea visat
unde mă voi putea întinde
să mă odihnesc
fără să mă mai tem că prin piele
ceva mi-ar putea străpunge
din nou
inima.
Până ajung acolo
voi agăța stele
ca să vă arate drumul
spre mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu