Frămîntrupare

Pot fi și calm, cum sunt și furtună,

Pot fi ocean, cum sunt și pârâu,

Curg, stau, revărs, adesea mă-ntunec, 

Sunt iar lumină și mă țin în frâu. 

Bate în mine un vânt de schimbare, 

Ninge apoi un troian imobil, 

Bântui în zbor depărtări fără margini, 

Mă bat în cuie pe țărmul stabil. 

Mângâi, rănesc, mă sugrum și mă apăr, 

Vreau să nu-mi pese, nu pot să mă schimb, 

Mă dor dureri ce nu-s toate-ale mele, 

Mi-s prinse-n carne, le port ca un nimb.

Caut ceva ce prea rar mă găsește, 

Doar ca să plece din nou prea curând, 

Un sarcofag de speranțe naive

Se-ascunde în piramida din gând.

Vis orb

Brațe-ntinse nu se-ajung, 

Ochi se caută orb sub soare, 

Întâlniri nu au noroc 

Nici măcar de-o întâmplare. 

Depărtări desfac perfid 

Visul cald țesut în noapte, 

Iar iubirile se-ascund

Dezbrăcate printre șoapte. 

Mângâieri se amăgesc 

Cu imagini pe ecrane,

Rugi fierbinți de dor mocnit 

Le preschimbă în icoane. 

Glasuri tainice prefac 

Lungi distanțe în atingeri, 

Iar timpanele zvâcnesc 

Ca de cântul unor îngeri. 

Între două jumătăți

Bate-o inimă întreagă 

Și peste oricâte lumi

Într-un singur trup le leagă.

Neîntregire

Cu urechea lipită de pământ

ascult sunetele pașilor tăi

care se duc și vin

ca un val

ce nerămâne mereu

pe neclintirea țărmului meu - 

etern neîmplinită-mbrățișare.

Hartă în cer

De atâta vreme pășesc 

din om în om

cu picioarele goale 

ca un fachir 

încât mintea mi-a învățat tălpile

să le doară tot mai puțin. 

Calc pe dezamăgiri

ca pe cuie

fără să mai sângerez

spre locul adesea visat 

unde mă voi putea întinde 

să mă odihnesc

fără să mă mai tem că prin piele

ceva mi-ar putea străpunge

din nou 

inima. 

Până ajung acolo

voi agăța stele

ca să vă arate drumul

spre mine.

Parfum de amintiri

Când voi muri mă veți găsi în toate: 

În oamenii pe care i-am iubit, 

În versurile scrise cu neliniști 

Și în poveștile în care m-am zidit, 

În lacrimile-nchise în cuvinte, 

În florile pe care le-au udat, 

În amintirea arsă pe retina 

Bărbaților ce-odată m-au visat, 

În sufletele-atinse și mișcate, 

În fiicele pe care le-am născut, 

În gustul și parfumul de acasă 

Purtate-apoi o viață-ntreagă scut,

În visurile mele ne-mplinite, 

Pline de praful anilor pierduți, 

În amânări lăsate moștenire, 

Numite câteodată ipocrit "virtuți", 

În toate cele totuși făptuite, 

Chiar dacă urmele s-au șters de ploi, 

În zâmbetele tale și-n regrete, 

Atunci când îți vei aminti de noi, 

În zbaterea de pleoape la apusul

Atâtor vieți intersectate-aici,

Când toți vom fi, orice-am fi fost odată, 

La fel de singuri și la fel de mici.