Mitologică

Secunde lipicioase
Mi se târăsc pe piele
Și colcăie ca șerpii,
Reci, umede și grele.

Un zid de neîncrederi 
Închis cu o cremonă 
Ferește toți curioșii 
De ochiu-mi de gorgonă. 

Găsesc mereu în poștă 
Oferte și promoții 
La câte-o mare șansă 
Prin vreun trimis al sorții. 

Dar sunt mult prea săracă 
Să cumpăr tinichele, 
Pe care-ntotdeauna 
Am dat prețuri prea grele. 

Trecut-a vremea-n care
Le preschimbam în aur 
Și din grămezi de falsuri 
Făceam câte-un tezaur. 

E mort în mine Midas, 
Răpus de-a sa smintire, 
Și nu mai crede-n oameni,
Deși crede-n iubire.

Toamna fluturilor

Am desfrunzit de-atâta toamnă
Și-s galbenă în orice gând,
Mi-au ruginit de ploaie ochii,
Tot așteptând un soare blând.

Îmi țipă în ureche păsări
Ce pleacă neînduplecat,
Crestând în cerul din timpane
Un portativ de gard ghimpat.

E plin de nori când ies din mine,
Se prind de tâmple ca un nimb,
Iar gura-mi este sângerie,
Fremătătoare ca un limb.

Cresc în captivitate fluturi
Ce-mi mor în fiecare zi
Și-o iau cu alții de la capăt -
Cândva se va reîncălzi.

Mă zgârie covorul aspru
Ce mă acoperă de frig,
Și-aș vrea să vină primăvara,
Dar nu aude când o strig.

Nu-te-uita

Îmi place să port rochii
Cu spatele gol
Oferă o bună vizibilitate
A punctului în care
Puteți înfige cuțitul
Fără să vă murdăriți
Mă puteți lega la ochi
Vă puteți purta cu mănuși
Sunt multe moduri
În care autorii pot rămâne
Necunoscuți

Dar nu va fi nevoie
Căci din rănile mele
Cresc flori de nu-te-uita

Și nu mă uit niciodată
Dar uit întotdeauna

Iarmarocul de visuri

Negustori de himere
Au deschis iarmaroc
Stivuind pe tarabe
Promisiuni de noroc,
De iubire ca-n filme
Și de nemaivăzut,

Ce dezleagă prezentul
De meschinul trecut.
Vând minciuni cu-amănuntul
Și iluzii la vrac,
La cântar - amăgire,
Iar de ești prea sărac

Dau și pe datorie,
De-ți lași sufletul gaj.
Chiar și droguri ușoare,
Fără risc de sevraj,
Se găsesc la vânzare,
Nu-i nimic interzis.

Într-un colț, la intrare,
Unde mare e scris:
"Primiți orice speranță,
Voi, ce intrați aici!"
Se vând măști și costume -
Antidot pentru frici.

Anonim, fără teamă
Poți să cumperi orice,
Să-ți permiți chiar și luxul
Unor retorice
Întrebări despre sensul
De-a te face client.

Hai la târgul de visuri -
Cel mai bun tratament
Pentru anestezia
Chinului conștient!
Iei un vis și îți trece,
Dar rămâi tot pacient...

Reconstrucție

Poate vă întrebați
Unde am dispărut
Unde sunt
Eu
Cea veche...

Nu ați aflat vestea?
Am murit
M-am prăbușit
Din cer
Și m-am frânt
Zburasem prea sus
Cu aripi de ceară...

Acum renasc încet
Din amintiri cu mine
Cea din viitor.

Povestea unei Ane

Stă o Ană, și e vie,
La inimă-n temelie,
Poate lua oricare formă,
Ca o apă,
Se transformă
Fără să schimbe din suflet,
Din culoare și parfum,
Nu se pierde nicio clipă,
Rătăcind pe orice drum
De lumină:
Către stele, către sine,
Către dor,
Către file de poveste
Ce se scriu și apoi mor...
Se usucă și renaște,
Cade și se-nalță iar,
Zboară cu câte-o cometă
Și din foc se face jar,
Plouă în lacrimi sărate
Care marea o-ntregesc,
Se zidește în iubire
Și toți orbii o citesc,
Pipăind pe întuneric
Slova ei în relief,
Ce săpată e în piele
Și-are crustă de sidef.

Experiment

Nu poți păstra în viața ta
Pe cel care nu vrea să stea
Și nu poți fi de neclintit
Dacă nu ești sincer dorit.

Iubirea n-o poți aștepta
De la cine n-o poate da,
Nu poți plăti ceea ce vrei,
Poți doar primi, poți doar să iei,

Și nu poți oferi orice,
De altuia nu-i trebuie.
Nu poți forța nimic frumos,
Când undeva ești de prisos,

N-ai cum s-aștepți același dar,
Viețile n-au unic orar,
Oamenii nu-s croiți la fel
Și merg adesea-n paralel.

Când se ciocnesc, din accident,
Prin piele fac schimb de pigment,
Pot suferi chiar deformări,
De la căldură, schimb de stări.

Dar reversibil totul e,
Nimic prea mult nu stăruie -
Chiar cu exces de sentiment,
Viața e un experiment.

De-ți lasă sufletul intact,
A fost un imperfect contact,
Iar de ți-l rupe în bucăți,
Cu mare teamă-l mai arăți.

Malformație

Sufăr de o ciudată
Malformație a inimii
Par absolut normală
Dar respirația mea e
Inversată - întâi expir
Apoi inspir

Nici nu pot respira
În orice mediu
Doar în cele în care
Oglinzile nu se aburesc
Și nu cresc flori de gheață
Pe ferestre

De la o vreme am doar
Expirații ratate
Iar de atâta inspirat
Inima mi-a crescut
Ca cea a unui înotător
De performanță

Mă zbat însă pe uscat
Și tot aștept să mă adaptez
La viața oamenilor
Care respiră normal
Altminteri m-aș putea sufoca
De preaplin

Declarație

 
Caut doar ceea ce mă caută
Și vreau doar ceea ce mă vrea,
Aleg numai ce mă alege,
Nu fur norocul altuia.

Nu concurez pentru vreun premiu,
Nici pentru alții-n viața mea,
Nu îmi doresc să fiu văzută
De cei ce nu mă știu vedea.

Primesc doar ce mi se cuvine,
Mă-ncred doar până la trădări,
Nu cer dovezi, dar nu sunt oarbă
Și știu și fără validări.

Simt totul, chiar și în tăcere,
Traduc și ce-i rostit ascuns,
Citesc adesea printre rânduri,
Nu-ntreb ce nu poate fi spus.

Mă dor atâtea certitudini,
Încât de m-aș cresta pe loc,
Mi-ar curge adevăr din carne
Și-ar lua, de la lumină, foc.

Capcană de fluturi

Promisiuni refuzate se sting în agonie
Ruina trecutului e năpădită de bălării
Corbii uitării sfârtecă leșul ultimei iluzii
Au scăpătat toate luminile
După zidurile de piatră ale inimii
Și s-a întins tăcerea ca un mucegai
Țes la nesfârșit aceeași pânză
Și mă prind în ea ca un fluture orb

Definiții

 
Nu este semn mai limpede-al iubirii
Decât efortul pentru cel dorit,
Cum nu e nicio plată mai corectă
Ca cea în timp, primit și dăruit.

Nu-i alt simptom al dragului de altul,
Decât când simți acut durerea sa
Și-ai face-orice și-oricum ar fi nevoie
S-o iei oricând pe toată-asupra ta.

Iubirea se măsoară, deopotrivă,
În gesturi mici, dar și în eroism,
În truda de-a aduce bucurie,
De a feri de lacrimi și cinism.

Iubirea se arată-n mângâiere,
În sărutări pe frunte, -mbrățișări,
În grija de a spune "noapte bună",
Gonind rutina micilor uitări.

Iubirea e curajul înălțării
Deasupra celor ce privesc pieziș
Și caută să sufoce frumusețea,
Forțând-o să respire pe furiș.

E flacără și apă pentru viață,
E dar ce ți se-ntoarce înapoi,
E rostul drumului senin spre mâine,
Când azi-ul îl trăiești frumos în doi.

Nu e o altă probă mai exactă
A paradoxului unui amor
Precum e cea că nu te stingi mai dulce
Decât în mistuirea unui dor.

Iubirea nu-i nicicând indiferentă,
Absența nu suportă motivări,
Scuzele sunt adesea doar pretexte,
Tăcerea poartă-n ea îndepărtări.

Iubirea-mpărtășită e speranță,
E ancoră, în marea de cedări,
E aripă, în zborul către sine,
E casa ta, în haosul de țări.

Iubirea-nseamnă să trăiești în altul,
Să mori, să-nvii, într-un etern sincron,
Să iei oricâte trenuri, spre oriunde,
Și să te-ntorci la unicul peron.

Merite anonime

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nimeni nu iubește mai bine decât mine
Aș putea primi premiul I în orice concurs de iubit
Iubesc mult, iubesc cu sete, iubesc pentru totdeauna
Iubesc nebunește, iubesc tandru, iubesc până mă transform în cenușă
Și renasc în cei pe care îi iubesc, deși ei nu știu
Iubesc ca nimeni alta, iubesc frumos, iubesc memorabil
Iubesc pătimaș, mistuitor, sinucigaș
Iubesc de parcă nu ar exista mâine, sfârșit sau moarte
Iubesc cu insistența unui bolnav lipsit de memorie
Iubesc cu voluptatea unuia incurabil
Iubesc cu disperarea unui condamnat pe viață
Iubesc de parcă m-aș fi antrenat pentru asta zeci de vieți
Aș putea primi premiul I în orice concurs de iubit
Însă nimeni nu vrea să concureze cu mine.

Re-Naștere

 

Nu m-am născut de ziua mea,

M-am născut când m-am trezit;
Nu când am deschis ochii în lume,
Ci când am deschis ochii în mine,
Când am înțeles, cu nesfârșită mirare,
Când m-am așezat cu sens între minunile lumii,
Între tristețile ei, între oameni,
Când mi-am văzut și puterea, nu doar slăbiciunile,
Când mi-am acceptat și fricile, fără să mă mai judec,
Când mi-am descifrat visele;
Nu m-am născut prin durerea mamei,
Ci a mea,
Când i-am înțeles rostul ori inutilul,
Când m-am revărsat în alții
Și m-am umplut de ei,
Când am secătuit, îngenuncheat,
Când m-am eliberat
Și am refuzat să mai tac
Sau m-am înrobit pentru libertarea altora,
Când am ales să spun doar ce simt,
Să râd din tot sufletul
Sau să mor câteodată.
M-am născut când am văzut
Ce frumoasă pot fi uneori
Și de atunci n-am mai privit în jos.

Nevindecări

Nu-mi aminti ceea ce-a fost odată,
Nici cât de mare-a fost iubirea ta,
Nu-mi dezgropa iubirea mea zidită -
Mă doare rana de pe crucea sa.

Nu-mi spune ce frumoși eram alături,
Nici cum mă potriveam în carnea ta,
Nu-mi bate cuie de regret zadarnic -
Până la moarte aș tot sângera.

Nu-mi dovedi că ești irepetabil,
Nici că suntem de-a pururea defecți,
Nu-mi risipi naivele iluzii -
Ne știu fără noroc, însă perfecți.

Nu-mi arăta ceea ce știu prea bine,
Nici nu umbla prin mine neiubind,
Nu-mi rupe mai adânc de-atât din suflet -
Am istovit să mai trăiesc murind.

Nu te întoarce de nu ești același,
Nici nu mă-ntoarce de nu mă mai vrei,
Nu-mi cere să ne sinucid întruna -
Păcatul ăsta și tu să ți-l iei!

Schimburi de suflet

Îmi crește în suflet grădină cu flori -
Un Rai de parfum și culoare -
Le dau, ca să crească, tristețe și nor,
Dar și bucurie și soare.

La poarta grădinii-i mereu cineva -
Bat unii, iar alții sar gardul -
Să cumpere vor sau să rupă pe-ascuns,
Pe toți îi aduce hazardul.

“Nu rupeți și nu le călcați sub bocanci!"
"Nimic nu-i aici de vânzare!"
"Nu puneți capcane de fluturi, vă rog,
Se află aici ca să zboare!”

Am scris toate astea cu litere mari
În fiece colț de grădină,
Ba toate se-aud, pentru cei ce sunt orbi,
Și în difuzoare, -n surdină.

E bine primit cel ce vine în ea,
Dar nici fără preț nu-i intrarea:
De vrea să primească o floare în dar,
Oricine va-ntoarce favoarea

Și îmi va aduce o floare a sa.
Doar astfel accept renunțarea
La sufletul viu smuls din propriul pământ,
Pe care-l pândește uscarea.

De vrei să primești de la mine ceva,
E drept să faci schimb, dând din tine
Aceeași culoare, cu-același parfum,
Riscând deopotrivă-n destine.

Iezme

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Descopăr încă bucăți din tine,
În fiecare zi, în fiecare loc
În care am înnodat cândva
O ruptură de suflet.
Aș vrea să schimb drumul,
Dar nu știu nici acum unul nou,
Iar la răscruci mă așteaptă
Amintiri fantomatice
Care mi se agață de haine
Și zâmbesc hâd, cu guri diforme,
Descompuse de timp și uitare;
Închid mereu ochii și fug -
Mi-e frică să le privesc -
Moartea le-a schimonisit,
Iar frumusețea lor pierdută
Mă doare ca o spintecare.

Apă vie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Traversând suflete înghețate
Urmele mele fierbinți
Au strâns apă vie
Beți din ea și trăiți frumos
Atât cât vă va ajunge
Înainte să o murdărească tălpile
Celor pe care îi primiți încălțați
Acolo unde eu am îngenuncheat
Sau măcar plantați o floare
În amintirea mea!

Abjurare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

... Și îmi spuneam că nu poți să mă uiți -
Prea lung și-adânc m-am revărsat în tine! -
Că între noi vor fi de-a pururi punți
De gând și dor prin timpul greu ce vine.

Și nu credeam că nu mă vei iubi,
Chiar dacă ne va fi murit iubirea,
Că vei lipsi din fiecare zi
Și nu-mi vei sprijini în ochi privirea.

Si îmi spuneam că nu mă poți schimba -
Prea potriviți eram în strălucire! -
Că voi simți mereu în vocea ta
Aceeași dulce-caldă-nvăluire.

Și nu credeam că toate au sfârșit,
Chiar dacă știu că el e scris în toate,
Că poți distruge tot ce ai zidit
Și pierde toate luptele purtate.

Și îmi spuneam că nu mai sunt ca noi -
Prea luminoși eram în întuneric! -
Și c-o așa poveste pentru doi
Ascunde un sens tainic, ezoteric.

Și n-am crezut și tot mereu mi-am spus
Că trebuie să cred în noi și-n tine...
De lângă mine, însă, azi ești dus
Și din trecut nimic, nicicând nu vine.

Quidam

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu te mai recunosc în pielea asta nouă
De pe care mi-ai șters toate amprentele
Nu-mi mai porți parfumul
Miroși a țigări mentolate și a obiceiuri noi
Nici măcar pata de sânge de pe suflet
Nu o mai ai.

Nu-mi mai porți de mult cămașa
Deși cândva îți venea perfect
Și te făcea să pari mai înalt.

Amintirea mea e o floare uscată
Pe un mormânt părăsit
De care nu mai îngrijește nimeni.

Tratament pentru uitare

M-ai învățat atât de bine să te uit
Încât niciun gând nu te mai caută
Și nicio amintire nu mă mai doare.
Câteodată mai simt totuși lama unui cuțit
Înfiptă adânc în iubirea mea amputată
Dar am citit că orice iluzie poate fi tratată
Cu perfuzii de realitate
Așa că port mereu o branulă
În suflet.

Oblație

 

  

Spuneai că am trup de statuie
fără vârstă
Mă rugai să te iubesc ca-n basme
fără sfârșit
Fiindcă nu știai să mai fii la fel
fără mine.

Te atingeam și-ți dăruiam
fără cuvinte
Tot ce voiai să primești
fără drept
Murind, înviind și murind iar
fără frică.

Promisiuni refuzate

Dacă aș fi simțit, fără cuvinte,
Că pentru mine-ai fi făcut orice,
N-aș fi cerut în veci nicio dovadă,
Căci sufletul nu-l știe pe "de ce".

Dacă aș fi știut că, după mine,
Ai fi venit la capăt de Pământ,
N-aș fi plecat nicicând așa departe,
Nici nu te-aș fi legat cu jurământ.

Dacă m-aș fi văzut, privind în tine,
Cea mai frumoasă, unica ta stea,
N-aș fi pretins tot cerul pentru mine,
Știind că doar pe mine tu m-ai vrea.

Și-așa, fără să cer, s-aștept, să caut
Probe ori legăminte ca-n povești,
Ți le-aș fi dat făr-a clipi pe toate,
Dar tu nici n-ai fi vrut să le primești.

Distopie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mare captivă între ziduri
De care-și frânge valurile
Curenți răscolesc nisipul
Clepsidrei care a închis timpul
Păsări zboară pe dinăuntru
Soarele răsare și apune
După același perete albastru
Sticle fără destinatar
Plutesc în derivă
Purtând îmbrățișări la distanță
Toate se pierd în abisul tăcut
Ce zidește catedrale de sare.

Dor de viață

Îmi este dor de viața mea
Ca păsării de primăvară,
Ca cerului de răsărit,
Ca hoțului de o comoară.

Nu-mi amintesc ce plan avea,
De era lungă sau intensă...
Ofer celui ce-mi poate da
Traseul ei o recompensă.

Îi simt în nări parfumul, scurt,
Și văd în vis o fotogramă,
Dar nu știu cum să le încheg
Ca să obțin o panoramă.

Privesc în mine ca un orb
Ce bâjbâie în întuneric
Și simt miros de sânge cald,
Parcă și-n gură gustul feric.

Mi-e tare dor de viața mea...
De o-ntâlniți, nu-i spuneți astă!
O să mă certe, negreșit,
Că am rămas tot o fantastă.

Co-mori în adâncuri

 Am săpat, iubirea mea, în mine
Gropi adânci şi-n ele-am semănat
Tot ce nu putea să mai rodească,
Tot ce nu murise-am îngropat.

Nu e cimitir, nu-i nici grădină,
Nu-i nici mort, nici viu sufletul meu,
E doar un depozit de lumină -
Avem cheia eu şi Dumnezeu.

E ca un muzeu în conservare,
Peşteră închisă pentru hoți,
Nu are program de vizitare,
Nici parolă ca să treci de porți.

Vin curioși la uşă şi o-ncearcă,
Zeci de chei au rupt, fără folos,
Căci nu se deschide din afară
Decât dacă-ntorci totul pe dos.

Ana-cronism

 

Kos, descos, întorc pe dos,
Pânza Penelopei iară,
O deșir, o țes la loc,
Fără să m-aștept s-apară

Dintre orizonturi tulburi
Vreun Ulise legendar -
Odiseele sunt visuri
Și toți sunt ceea ce par.

Ana-cronică mă simt
Printre basmele moderne,
Urzesc haine de mister
Pentru goliciuni prea terne.

Din cuvinte construiesc
Catedrale de iluzii,
Ce se surpă la final
Dărâmate de confuzii.