Vis profan

Te chem la rugăciune
Cu clopote ce-mi sună dezacordat în piept
Slujba de noapte
Ți-o vestesc cu sunet de toacă
Bătându-mi cu degetele în tâmple
Măsura gândurilor
Și a chemărilor care nu te ajung
Când ești plecat din mine
Îți dau sângele și trupul meu
Îți promit viață fără de moarte
Și tinerețe fără bătrânețe
Doar să-mi vinzi sufletul
Te închini la mine ca la o icoană
Dar adormi cu vis de profan
Cu fața îngropată în scobitura gâtului.

Joc noptatic

Noaptea mă ascund printre stele
Arunc tristeți în găurile negre
Acopăr ochiul Lunii
Și o las să mă ghicească
Doar după parfum
Mă agăț de coada cometelor
Și mă rostogolesc mii de ani lumină
Printre roiuri stelare și nebuloase
Mă împrăștii în zeci de meteoriți
Și cad în ploaie peste tine
Îți arde carnea acolo unde te ating
Mugurii din cratere plesnesc
Dimineața îi sărut cu Soarele
Și mirosim amândoi a flori.

Poezie

Se scrie o poezie:
Se înmoaie o pană în licurici
Și se presară în toate umbrele
Se toarnă în forme cioburile
Și se face din ele telescop
Apoi se spionează stele
În cămăși de noapte străvezii  
Se scufundă nefericirea în mare
Ca să înghită sare de lacrimi
Și s-o amestece cu sare de valuri
Fremătând a cântec de sirenă
Se lasă soarele să mâzgălească
Hieroglife din raze sparte în curcubeie
Pe piele cu gust de cireșe și caramel...
A trecut vara? Și ce dacă?
Se amestecă toate într-un vârtej de toamnă
Și se extrage o poezie.

Neputință

În straturi de suflet îmi învelisem pielea
Sub straturi de piele îmi țineam ascuns sufletul;
Când și când, câte o claviculă scobită dulce-rotund,
Ascuțit și temerar, unghiul sternului,
Ori curbura vag tensionată a gâtului
Îmboldeau necuviincios aerul,
Strigând șoptit după mângâiere;
Plica cotului, dosul urechii ori vreo altă cută tainică
Păstrau, calde și sfioase, nechibzuit parfum,
Din ochi îmi țâșnea suflet...
Lacrimi de tristețe nemărturisită curgeau pe dinăuntru
Scântei de patimă aprindeau flăcări irizate,
Buzele ardeau a sărut, vâjâiau a nebunie gândurile,
Zănatice simțuri amețeau în carusele de emoții,
Îmbătându-mă cu mirajul fericirii predestinate.
În abulic delir mi-am despuiat sufletul
Și am sfâșiat pielea până la hipoderm,
Dezmembrându-mă...

Melci cu buline

Am visat într-o noapte
Niște melci cu buline
Ce-nchideau în cochilii
Dor de zbor, nerostit.

Și cu grabă febrilă
I-am ascuns de lumină
Să-i arunc printre stele:
Dor de zbor împlinit.

"Înapoi o să vină",
M-am gândit eu, naivă.
"Ce să facă în stele?
Sunt doar melci, negreșit."

Doar că praful de astre
Așezat pe buline
A gonit din cochilii
Dorul dezvăluit.

Au rămas melcii goi
Și cu teamă de stele,
S-au ascuns printre ierburi
Și din vis m-am trezit.