Și-n ea pot fi citită drept,
Speranțe tremură sub pleoape
Și clopote bat surd în piept.
Din zidul gros ce-ascunde șoapte
Și frământări de nerostit,
Răzbat vorbe purtând măsură
Și grijă de-a nu fi rănit.
Din mine simt țâșnind izvoare
Ce-adapă însetați străini -
În urma lor găsesc pe maluri
Când flori, când ploi, când mărăcini.
O gingășie luminoasă
Mă-nvăluie ca un cocon,
Din care fluturi de mătasă
Se aliniază-n escadron.
Zburând spre morți deja prezise,
Sinucigaș și curajos,
Se-mprăștie-n bătăi de aripi
Și se sfârșesc plutind duios.
Alții se nasc spre-aceeași soartă
Și-o iau sisific spre înalt,
Topindu-și ceara în lumină
Și prăvălindu-se pe-asfalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu