joi, 5 aprilie 2018

Mutare într-o viață nouă


Fotografia postată de Ana Kos.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Mi-am uitat câteva lucruri la tine
Trec să le iau la sfârșitul săptămânii
Când vei fi plecat.
Vreau să fac curățenie de primăvară
N-am apucat încă să mă instalez cu totul
În viața asta nouă în care m-am mutat
Și rafturile sunt atât de goale.
Să-mi lași cheia, să pot intra
Pe a mea am pierdut-o.
Promit să nu stau mult și să nu las dezordine
Nici nu vei simți că am fost pe acolo
Dar trebuie să-mi iau lucrurile
Pe care le-am uitat la tine:
Sufletul, amintirile și câteva speranțe
Care mi-au rămas mici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu