Poezii pe piele

Viața nu e o poezie

Poezie e ceea ce ascundem de ea

Ca să nu moară.

Lumina zilei ucide visul

La fel cum dimineața

Stinge stelele

Care îndeplinesc dorințe.

Viața e un cântec trist

Ce are uneori 
Versuri frumoase.

Viața e volumul care strânge

Poeziile scrise pe piele.

Când sunt puse pe muzică

Sufletul cântă.

Poezii pe piele

Cântate de suflet –

Asta e viața, câteodată, 

Extrem de rar, 

Când nu e un roman rusesc. 

Zbor frânt

O pasăre rănită 

Bate cu aripa frântă 

Aerul rece.

Zbaterea penelor

Îl încălzește 

Din când în când

Iar

Curentul cald 

O poartă pentru scurtă vreme 

În plutiri fără țintă

Deasupra lumii.

Privită de sus

Lumea pare frumoasă 

Și nu i se vede

Capătul. 

Privită de jos

Pasărea pare liberă

Și nu i se vede

Infirmitatea.

Iluzia zborului

Anesteziază temporar

Durerea aripii

Dar vântul rece

Restabilește crud

Adevărul.

Mă vei uita

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mă vei uita, și-atunci nimic din mine

Nu va mai fi așa cum îl știai,

În ochi îți voi redeveni străină 

Și viață nu vei mai putea să-mi dai.

Uitarea ta va frânge tot prezentul

Și cruce îl va pune pe trecut,

Ca pe mormântul vechi, săpat în grabă,

Al unui biet soldat necunoscut.

Și nimeni nu va pune flori pe criptă,

Căci nu va ști ce zace îngropat

Sub piatra grea și rece, năpădită 

De buruiana dorului uitat.

Mă vei uita, și cu durerea asta

Încerc să-nvăț să mai trăiesc o zi,

Uitând și eu că, peste tot și toate,

Ai fost întregul rost al meu de-a fi.

Mă vei uita, iar eu nu am putere 

Să-mpiedic ce se-ntâmplă fără sens:

Iubirea eșuată-n realitatea

Ce sapă-n mine un cavou imens.

Sfârșit

Simțeam rece-n oase, pândind, despărțirea -

O gheară smulgând fără milă iubirea.

Muri strivit visul, de-așa greutate,

Lumina l-a stins, ca o fatalitate.

Se-așterne durerea, tăcută, dar vie - 

Nu vom ști nicicând ce-ar fi fost să fie.

De-au fost doar iluzii, azi mor, deopotrivă, 

Iar inima-ngheață, ținută captivă.

Și doare în suflet, în spirit, în carne - 

Nimic realitatea n-o poate răstoarne. 

Se-aprind amintiri, stele îndepărtate,

Ard ca o candelă, spre-a nu fi uitate.

Privesc în oglindă o necunoscută - 

Ieri bea fericire, azi soarbe cucută.
Și nu e vreun chip să întoarcem povestea,

Doar sufletul meu încă luptă cu vestea.

Iubirea e-o rană în piept

Iubirea e-o rană în piept.

Nimic nu te doare mai drept

Și nici nu te arde mai dulce,

Nu e mai ușoară vreo cruce.

Din ea curge miere, nu sânge,

Îți râde și ochiul ce plânge

Și cântă chiar glasul ce țipă,

E o veșnicie în clipă.

Ești orb, dar ce clare sunt toate!

Ești slab, dar viteaz peste poate,

Nimic nu-i prea mult, nici nedrept,

Iubirea e-o rană în piept.

Te pierd și te am, totodată,

Înving, dar sunt și condamnată,

Te chem, te alung și te-aștept

Să-mi pui sare-n rana din piept.

Nu poți fără mine, nici cu,

Îți spun ba să vii, ba te du,

Și nu ne purtăm înțelept:

Îți sunt, îmi ești rană în piept.