Ești poezia mea.
Din tine-mi exală emoția
Spre tine se-ntind cuvintele
Agățându-se de speranțe ca o iederă
Tu mă înveți să țin corect măsura.
Cea cu formă liberă e preferata mea
Îmi iese mereu caldă și sensibilă
Și atât de adevărată...
Aproape mă citești
Aproape devin transparentă
Transpusă în versuri albe.
Dar scriu mai mereu în forme fixe
Să nu-mi zboare gândurile prea departe.
Le strâng în rime și ritmuri potrivite
Chiar și când se zbat să scape
Neînțelegând că tot poezii sunt,
Chiar și în colivia strofelor perfecte.
Ești poezia mea
Și mă umplu de tine
Ca să curg în versuri
Și să ud rădăcina iubirii noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu