Cât durează o iubire?

 
Cât durează o iubire?
O clipă?
O zi?
O viață?
O eternitate?
Clipa ține cât un sărut,
Ziua, cât o îmbrățișare,
Viața, cât o minciună,
Eternitatea, cât o poezie.
Ne-am iubit preț de câteva eternități.
Ce să ceri mai mult de la o iubire?

Perturbare magnetică

Ai răsărit într-o noapte ca un soare întârziat,
Rătăcit printre stele căzătoare,
Și ai adormit toate visele cu iluzia zilei,
Dând peste cap ceasul rotației Pământului.
N-am mai știut când e ziua zi,
Când e noaptea noapte ori somnul somn;
Orbită de raze amăgitoare
Am strâns pleoapele și m-am aruncat în lumină.
Era cald și bine
Și părea că acest etern solstițiu de vară
Va face ziua cea mai lungă fără de sfârșit,
Că se va opri timpul și se vor inversa polii Pământului,
Că nu vom obosi niciodată de strălucire
Ori unul de altul.
Dar nimeni nu poate împiedica noaptea să vină
Și toate au revenit la normal.
Doar viselor le mai trebuie timp să se trezească...

Poemul iubirii

Ești poezia mea.
Din tine-mi exală emoția
Spre tine se-ntind cuvintele
Agățându-se de speranțe ca o iederă
Tu mă înveți să țin corect măsura.
Cea cu formă liberă e preferata mea
Îmi iese mereu caldă și sensibilă
Și atât de adevărată...
Aproape mă citești
Aproape devin transparentă
Transpusă în versuri albe.
Dar scriu mai mereu în forme fixe
Să nu-mi zboare gândurile prea departe.
Le strâng în rime și ritmuri potrivite
Chiar și când se zbat să scape
Neînțelegând că tot poezii sunt,
Chiar și în colivia strofelor perfecte.
Ești poezia mea
Și mă umplu de tine
Ca să curg în versuri
Și să ud rădăcina iubirii noastre.

Recurență

Aș vrea să plâng, să te urăsc,
Să uit de tine și de noi,
Căci dulci și calde amintiri
Ne află-nsingurați și goi.

Aș vrea să plec, să mă dezic
De tot ce-a fost ori putea fi,
Dar doare depărtarea crunt
Și-n taină tot mai sper să vii.

Aș vrea să nu te caut în vis,
Să șterg din minte ce am fost,
Să-ngrop chemările de vii,
Să nu le-auzi, nu are rost...

Aș vrea să nu-ți vorbesc în gând,
Să tacă-n mine lipsa ta,
Să nu-ți simt gustul, să adorm
În somn prelung, fără-a visa.

Aș vrea... Dar ești încă prezent.
Mă lupt cu mine în zadar:
Te rup din suflet, crești la loc
Cum să te smulg nu am habar.

Sfârșit de poveste

Am știut că mă iubești
Pentru că-ți aminteai tot ce eu uitasem
Îmi știai toate tainele
Îmi cercetai toate gândurile
În vârful picioarelor, fără să te simt
Îmi adăpostiseși visele
Adunate din toate patru zările
Îmi cunoșteai toate spaimele
Și le legănai până adormeau
Îmi iubeai toate dorurile
Și le ascunseseși de mine, să nu le pierd
Găseai mereu ceva de îndrăgit la mine
Vocea ta îmi calma harpiile
Încăpeam perfect în brațele tale
Și nu te săturai să mă tot repeți
Până m-ai învățat pe de rost
Am știut că mă iubești
Și am sperat să rămân eu
Atâta vreme cât vei fi tu
Și împreună vom fi poveste...
A venit apoi ziua
În care nu m-am mai văzut în ochii tăi
Și am știut că totul s-a schimbat
M-am amăgit o vreme
Că pot întoarce totul la ce fusese
Dar valurile măturaseră drumul înapoi
Iar înaintele era prea îngust pentru doi
Mă învățaseși prea bine...