Vine, vine primăvara?

Vine, vine primăvara?
Când ne vor crește florile?
Când se vor topi zăpezile de prin suflete?
Când va înverzi inima albastră?
Când ne vor năpădi fluturii în stomac?
Colțul iubirii îmi stă să crească,
În cușca pieptului se zbate ciocârlia.
Vine, vine primăvara?

Simbioză

Mă strângi la piept cu brațe de viță
Ne cresc pe buze ciorchini rubinii
Și sucul lor ne îmbată.
Mă ascund între frunzele tale
Să nu mă vadă soarele
Să rămân floare
Și să-ți miros frumos.

Ruptură

Și doare de unde te-am rupt.
Nu curge sânge, curge suflet,
Iar rana nu vrea să se închidă,
Să se transforme în cicatricea
Pe care s-o ascund sub haine.
Ai prins rădăcini în mine
Și te-ai hrănit cu speranța;
Te-am crescut cu apă sărată
Și cu bătăi de inimă
Până ai ajuns la cer.
Iar de acolo nu m-ai mai văzut:
Te-a orbit soarele.

Paradox

Puțin parfum de-al tău după ureche
Și sunt gata sa înfrunt lumea
Mi-am zgâriat în piele sărutul tău
Să mă apere de farmece
Mi-am prins în păr mângâierea ta
Să-mi țină umbră
Numele tău mi-e talisman
Dorul tău mi-e far
Gândul la tine mi-e cale
Ești Paradisul promis
Ești fructul oprit
Ești tristețea și bucuria mea
Și oricât te-aș împărți
Sau te-aș scădea
Ești tot mai întreg.

Metamorfoză

Iubirea m-a învelit în cocon de mătase.
Mângâiată de atingerea-i răcoroasă,
Răscolitoare și atât de dulce,
Oarbă și surdă
În întunericul metamorfotic
Pluteam ca în pântec matern,
Fără teamă, fără conștiință, fără vină.
Dar iubirea s-a împlinit și coconul s-a spart,
Iar eu m-am desfăcut în mii de fluturi
Și am murit cu fiecare dintre ei.