marți, 23 mai 2017

Carusel


 











Mi-au căzut într-o noapte toate florile...
M-am trezit a doua zi și le-am găsit
În copaci:
Plesniseră de soare mugurii, delirând.
Am cules primăvara și am ascuns-o la loc
În suflet.
Se rotesc în mine anotimpurile
Ca într-un carusel.

Bătăile inimii

Fotografia postată de Ana Kos.
Te pot privi până la sfârșitul lumii
Fără să-mi amintesc exact cum arătai
Cu o clipă mai devreme
Mă umplu de tine cu aceeași mirare
Cu același dor îți caut privirea
Privirea aceea, care mă vedea doar pe mine
Te las să fii mereu altul
Încercând să te aflu pe tine, cel vechi,
Cel de atunci, când te-am văzut prima dată,
Care mă iubea și mă privea de parcă aș fi fost
Singura femeie de pe Pământ.
Nu-mi amintesc chipul tău din ziua aceea,
Dar îmi amintesc bătăile inimii...
Pe ele ți le măsor în ochi.

joi, 5 ianuarie 2017

Boală de inimă

 
Roade din mine îndoiala ca un morb
Bucăți informe de suflet se desprind
Și atârnă ca zdrențele pe trupul unui milog.
Nu am găsit încă tratamentul
De care am nevoie:
Unul care să-mi slăbească vederea
Și să-mi întărească mușchiul inimii -
Arată ca un elastic stricat.
Prea des l-am făcut praștie
Să trag după stele!




 

luni, 2 ianuarie 2017

Sfârșituri


Trecură anii prin noi, ca o lamă, 
Ca răni deschise-amintirile dor, 
De cei ce vin m-aș ascunde, de teamă -
Nu vreau să văd cum iubirile mor. 

Mi-e dor de tine ca de-o izbăvire;
Aș vrea să vii, să mă-ntorc, să mă vrei, 
Doar că mă tem de o nouă-amăgire -
Ne-am transformat amândoi în atei.

Mă-ntreb de știi să trăiești fără mine,
Mă-ntreb de pot face și eu la fel...
Poate că-ți este departe mai bine,
Poate că-ți poți fi doar ție fidel.

Cred c-ai știut cât durea despărțirea,
Când sângeram de tăcere-n urechi.
Și cred că-ți poți ține mai bine firea, 
Poate că sufletele nu ni-s perechi. 

Vreau să trăiesc mai departe senină;
Să reînvăț cum să fac mi-aș dori!... 
Dar, dacă uit totul, cine-o să țină 
Toate-amintirile spre-a nu muri? 

Nu, nu să uit îmi doresc, doar că doare
Și-aș vrea să treacă, să pot să iubesc, 
Să îmi găsesc altă dragoste mare!
Doar să învăț fără-a ta să trăiesc...

Cei mai frumoși ochi



În oglinda ta
Am cei mai frumoși ochi.
Acolo m-aș privi pentru totdeauna;
Aș suspenda timpul
La clipa aceea
Când ne privim
Și ochii mei sunt cei mai frumoși.
Pentru că ei mă dizolvă
În tine
Și-ți tulbură privirile a iubire.
Nu vreau să mă vezi niciodată
Cu ochii limpezi.