Abjurare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

... Și îmi spuneam că nu poți să mă uiți -
Prea lung și-adânc m-am revărsat în tine! -
Că între noi vor fi de-a pururi punți
De gând și dor prin timpul greu ce vine.

Și nu credeam că nu mă vei iubi,
Chiar dacă ne va fi murit iubirea,
Că vei lipsi din fiecare zi
Și nu-mi vei sprijini în ochi privirea.

Si îmi spuneam că nu mă poți schimba -
Prea potriviți eram în strălucire! -
Că voi simți mereu în vocea ta
Aceeași dulce-caldă-nvăluire.

Și nu credeam că toate au sfârșit,
Chiar dacă știu că el e scris în toate,
Că poți distruge tot ce ai zidit
Și pierde toate luptele purtate.

Și îmi spuneam că nu mai sunt ca noi -
Prea luminoși eram în întuneric! -
Și c-o așa poveste pentru doi
Ascunde un sens tainic, ezoteric.

Și n-am crezut și tot mereu mi-am spus
Că trebuie să cred în noi și-n tine...
De lângă mine, însă, azi ești dus
Și din trecut nimic, nicicând nu vine.

Quidam

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu te mai recunosc în pielea asta nouă
De pe care mi-ai șters toate amprentele
Nu-mi mai porți parfumul
Miroși a țigări mentolate și a obiceiuri noi
Nici măcar pata de sânge de pe suflet
Nu o mai ai.

Nu-mi mai porți de mult cămașa
Deși cândva îți venea perfect
Și te făcea să pari mai înalt.

Amintirea mea e o floare uscată
Pe un mormânt părăsit
De care nu mai îngrijește nimeni.

Tratament pentru uitare

M-ai învățat atât de bine să te uit
Încât niciun gând nu te mai caută
Și nicio amintire nu mă mai doare.
Câteodată mai simt totuși lama unui cuțit
Înfiptă adânc în iubirea mea amputată
Dar am citit că orice iluzie poate fi tratată
Cu perfuzii de realitate
Așa că port mereu o branulă
În suflet.

Oblație

 

  

Spuneai că am trup de statuie
fără vârstă
Mă rugai să te iubesc ca-n basme
fără sfârșit
Fiindcă nu știai să mai fii la fel
fără mine.

Te atingeam și-ți dăruiam
fără cuvinte
Tot ce voiai să primești
fără drept
Murind, înviind și murind iar
fără frică.

Promisiuni refuzate

Dacă aș fi simțit, fără cuvinte,
Că pentru mine-ai fi făcut orice,
N-aș fi cerut în veci nicio dovadă,
Căci sufletul nu-l știe pe "de ce".

Dacă aș fi știut că, după mine,
Ai fi venit la capăt de Pământ,
N-aș fi plecat nicicând așa departe,
Nici nu te-aș fi legat cu jurământ.

Dacă m-aș fi văzut, privind în tine,
Cea mai frumoasă, unica ta stea,
N-aș fi pretins tot cerul pentru mine,
Știind că doar pe mine tu m-ai vrea.

Și-așa, fără să cer, s-aștept, să caut
Probe ori legăminte ca-n povești,
Ți le-aș fi dat făr-a clipi pe toate,
Dar tu nici n-ai fi vrut să le primești.

Distopie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mare captivă între ziduri
De care-și frânge valurile
Curenți răscolesc nisipul
Clepsidrei care a închis timpul
Păsări zboară pe dinăuntru
Soarele răsare și apune
După același perete albastru
Sticle fără destinatar
Plutesc în derivă
Purtând îmbrățișări la distanță
Toate se pierd în abisul tăcut
Ce zidește catedrale de sare.