Tu vezi cât e ceasul, femeie?

Tu vezi cât e ceasul, femeie,
Și n-am cui întinde o vorbă?
Cum strânge și-năbușă noaptea
Trup cald în hieratică trombă?
Auzi ce-asurzește tăcerea
Strivind chemări nerostite,
Arzând pe retină năluca
Flămândelor doruri șoptite?
De ce sunt aici fără tine
Și unde ne e-n lume locul?
Când s-a-mpărțit fericirea
Și unde să-mi caut norocul?
Ca umbra te scurgi printre gânduri,
Ca pielea mă ții-ntr-o bucată,
Ca visul mă bântui în noapte...
Vom fi oare-alături vreodată?