Rătăciri...

Am risipit adesea împrăștiind în haos
Cuvinte ce prindeau ca-n clește suflet viu:
Bucăți de vise, lacrimi, speranțe, doruri mute,
Rugându-mă de vânt să nu le ia-n pustiu.

Le-am acordat pe toate, le-am potrivit în versuri,
Le-am impregnat parfum, culoare și mister,
Am sărutat cu teamă suportul muncii mele,
Le-am slobozit apoi pe toate în eter.

Ca pufi de păpădie plutit-au lung în aer,
Dar nu pe toți i-a prins vreun prinț în pumnul său,
Cuprins de dor năprasnic cu gândul la iubită.
Unii s-au rătăcit în funduri reci de hău.

Bucăți de vise, lacrimi, speranțe, doruri mute,
În cel deșert, de frig, cu rândul s-au tot stins.
Dar fiecare-n parte, în cer, departe, tainic,
Aprins-a câte-o stea, însă de neatins.