Rătăciri...

Am risipit adesea împrăștiind în haos
Cuvinte ce prindeau ca-n clește suflet viu:
Bucăți de vise, lacrimi, speranțe, doruri mute,
Rugându-mă de vânt să nu le ia-n pustiu.

Le-am acordat pe toate, le-am potrivit în versuri,
Le-am impregnat parfum, culoare și mister,
Am sărutat cu teamă suportul muncii mele,
Le-am slobozit apoi pe toate în eter.

Ca pufi de păpădie plutit-au lung în aer,
Dar nu pe toți i-a prins vreun prinț în pumnul său,
Cuprins de dor năprasnic cu gândul la iubită.
Unii s-au rătăcit în funduri reci de hău.

Bucăți de vise, lacrimi, speranțe, doruri mute,
În cel deșert, de frig, cu rândul s-au tot stins.
Dar fiecare-n parte, în cer, departe, tainic,
Aprins-a câte-o stea, însă de neatins.

De ce te iubesc

Te iubesc
Pentru că mă iubești
Fără să-mi ceri nimic
Și fără să-mi promiți nimic
Pentru că-mi veghezi sufletul
Și-mi contempli mintea
Pentru că mă cunoști
Dar nu mă vezi aievea
Ci mereu mai frumoasă
Și mai bună
Pentru că mă faci să-mi doresc
Să fiu așa cum mă vezi
Pentru că m-ai așteptat o viață
Și mă visezi încă una
Pentru că m-ai sădit în sufletul tău
Ca pe o sămânță
Și m-ai îngrijit până am crescut
Cât un dor
Iar apoi m-ai cules
Ca pe un fruct
Pe care nu te înduri să îl mănânci
Te iubesc
Pentru copilul care ești
Ochii cu care mă privești
Și inocența cu care mă ferești
De concretul fără culoare
Și fără speranță
Pentru că mă iubești
Cum nu mai știe nimeni.

Fericire letală

 
Îmi curgi prin vene fierbinte și dulce
Și gândul la tine îmi tulbură simțurile
Fluturi lovesc nebuni pe dinăuntru
Bătând din aripi înmuiate în tine
Nu mai știu cât din mine ești tu
Sau unde începi să îmi faci rău
Mă doare fericirea ca o moarte iminentă
Dar nu mă pot opri să o sorb.

Resemnare

Te-am rătăcit prin vise zbuciumate
Și-am alergat nebună să te prind
Cu răsuflarea caldă-ntretăiată
Trupul de fum în brațe să-l cuprind.

Cuvinte fără noimă și-nțelesuri
Rosteam nedeslușit a vrajă rea
Deși vedeam în zare cum conturu-ți
Tot mai difuz și trist se risipea.

În limba mea iubirea e magie
Și să-ți traduc în van am încercat
Din lumea ta perfect reprezentată
Părea un dans smintit și tulburat.

Iar loc n-aveam, eram doar o intrusă
La poarta vieții tale așteptând
Sperând necugetat că vreodată
Schimba-vom efemerul în profund.

Cu greu te-am smuls din suflet ca pe-un ghimpe
Căci sângeram fără a ști să mor
Și-am înțeles că uneori e bine
Să nu hrănești iubirile ce dor.

Scriere

Îți întorc paginile cu tandrețe
Și adun literă cu literă din tine
Învățându-ți alfabetul.
Nu vreau să citesc fără să înțeleg
Și fără să trăiesc cu tine
Fiecare gând, fiecare neliniște, fiecare tristețe.
Te pot învăța și eu câte ceva:
Limbajul zâmbetelor,
Muzica așteptărilor,
Dansul îmbrățișărilor...
Sunt atât de ușor de citit!
Putem scrie împreună o poveste
Inventând hieroglife
Pe care să nu le poată descifra nimeni
În afară de noi.

Speranță

 
Mi-e dorul viu clipă de clipă
Și caut să te șterg din vis
Zâmbesc de dragul tău prin gânduri
Tânjind spre-un paradis promis.

Știu că dorința mi-e absurdă
Dar voluptuos sorb lung din ea
De-i imoral să-ți fiu ispită
Omoară-mă cu mâna ta.

Căci singură eu n-am putere
Și nici nu vreau să fiu erou
Mi-s calde sufletul și trupul
Și tot ce-mi spui naște ecou. 

Așa că-mi legăn dulci iluzii
Speranțele mi le veghez
Chipul ți-l mângâi cu privirea
La-mbrățișarea ta visez.

De n-o să am de tine parte
Te-oi fereca în mintea mea
Voi ține o lumină-aprinsă
Și mă voi închina la ea.

Vis

Am visat preț de-o clipă că ne iubeam,
Că eram doi și aveam lumea toată,
Că nimic nu întuneca cerul,
Lumina nu năștea umbre,
Iar vântul nu răscolea amintiri.
Nu eram datori nici vieții, nici morții,
Nici măcar unul altuia.
M-am trezit cu gustul tău pe buze
Și l-am acoperit cu un zâmbet,
Cu urmele palmelor pe piele
Și le-am ascuns sub haine.
Toate ard, toate dor, toate tac.