Ce faci la ora când mi-e dor de tine?

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Am obosit de când aștept să zbor...
Îmi sparg de tâmple așteptarea mută,
Mă lupt din vise tulburi să cobor.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
M-am săturat s-alerg, să cad, să mor...
Te rup din mine și te-arunc în stele,
Să le mai spulberi liniștea și lor!

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Am început să-mbătrânesc în gând...

Tăceri se zbat să-mi sfâșie timpanul,
Iluzii mor zdrobite rând pe rând.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Am reușit să uit să mai aștept...
Mi-au amorțit cuvintele pe buze
Și le-am ascuns la loc pe toate-n piept.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Am și uitat de ce te-am întrebat...
Prin vise oarbe mi te rătăciseși numai,
N-ai fi avut deci cum să fi plecat.

Reverie

M-am trezit mirosind a Lună

Și cu stele încâlcite-n păr

În urmele pașilor creșteau flori

Aveam ochii umezi de rouă

Iar respirația fierbinte

Aburea ferestrele spre trecut.

Am deschis ușa spre tine

Să intre aer proaspăt

Și m-ai strâns atât de tare

Încât am rămas fără aer.

Și atunci mi-ai așezat la loc

Toate oasele

Toate gândurile

Toate visele.

Vechituri

Am șters atâta vreme praful
Pe raftul meu cu vechituri
Încât s-a luat toată culoarea
Și miroase a uitare.
Ți-aș mai fi dat din ele,
Dar știu că nu le vrei.
Ai luat deja lucruri noi,
Iar de revopsit
Eu nu mai am suflet.
Nu mai intru acolo...

Transfigurare

Strânge-mă în brațe
Până îmi iei aerul
Și ajung să te respir
Ascunde-mă de mine
Până uit cine am fost
Și mă dizolv în tine
Șterge-mi amintirile
Și fă-mi unele noi
Croiește-mi pielea
Pe măsura ta
Până ajungi să mă porți
Pe dinăuntru
Toarnă-mă în sufletul tău
Și închide-mă acolo
Până iau forma lui
Vorbește-mi în limba ta
Până le uit pe toate celelalte
Scrie-mă, cântă-mă
Până devin nemuritoare
Și nu mă mai poate ucide
Niciun sfârșit

Inextricabil

Iubirea nu știe măsură,
N-o poți explica ori croi,
Nu intră în vase ca apa,
N-o poți nici cu dalta ciopli.

Nu e niciodată sătulă,
Nu doarme, nu uită, nu vrea
Să-ți facă pe plac. O urmezi,
Iar drumul îl știe doar ea.

Te seacă, te doare, te arde,
E dulce, amară, e chin,
Dorință, plăcere și caznă,
E miere, cum e și venin.

E-n gânduri, în vise, în carne,
În suflet, în minte, e Rai,
Infern e când n-are speranță,
Chiar de gol și rob i te dai.

Nu vede, nu crede, nu iartă,
Vrea totul, nimic parcă-ar fi,
Sărută fatal, leagă vrajă,
Și-amestecă noapte cu zi.

O vrei, o urăști, ai ucide-o,
E viață și moarte de vrea,
De jind te usuci când dispare,
La loc înflorești tot cu ea.

Și veșnic de-ar ține tortura,
E ca și cum nici n-ar fi fost,
În clipa în care iubirea
Îi dă magic vieții un rost.