Iezme

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Descopăr încă bucăți din tine,
În fiecare zi, în fiecare loc
În care am înnodat cândva
O ruptură de suflet.
Aș vrea să schimb drumul,
Dar nu știu nici acum unul nou,
Iar la răscruci mă așteaptă
Amintiri fantomatice
Care mi se agață de haine
Și zâmbesc hâd, cu guri diforme,
Descompuse de timp și uitare;
Închid mereu ochii și fug -
Mi-e frică să le privesc -
Moartea le-a schimonisit,
Iar frumusețea lor pierdută
Mă doare ca o spintecare.

Apă vie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Traversând suflete înghețate
Urmele mele fierbinți
Au strâns apă vie
Beți din ea și trăiți frumos
Atât cât vă va ajunge
Înainte să o murdărească tălpile
Celor pe care îi primiți încălțați
Acolo unde eu am îngenuncheat
Sau măcar plantați o floare
În amintirea mea!