Am crescut atât de mult
Încât nu mai încap în mine
Nu știu nici unde încep
Nici unde mă termin
Vreau să mă adun laolaltă
Și rătăcesc în căutarea mea
Ca într-un labirint.
E un amestec de lumini si umbre
Care mă dezorientează
Mă lovesc de câte un perete
Eu cea de aici
Și mă doare
Pe mine cea de dincolo.
Mi-a rămas totul mic și s-a rupt
Îmi iese sufletul prin toate spărturile
Se scurge într-o urmă lipicioasă
Care mă face să tot revin
Pe aceleași coridoare
Într-o căutare ilogică a familiarului.
Care mă dezorientează
Mă lovesc de câte un perete
Eu cea de aici
Și mă doare
Pe mine cea de dincolo.
Mi-a rămas totul mic și s-a rupt
Îmi iese sufletul prin toate spărturile
Se scurge într-o urmă lipicioasă
Care mă face să tot revin
Pe aceleași coridoare
Într-o căutare ilogică a familiarului.
Durerea este doar o iluzie. :)
RăspundețiȘtergerePe același principiu, și lucrurile frumoase sunt tot numai niște iluzii :)
ȘtergereLucrurile frumoase sunt doar amintiri, scrise pe cer cu raze rupte din soare. ;)
ȘtergereCa să ajungă trecut, au fost cândva prezent :)
ȘtergereMda... e greu sa te readuni...
RăspundețiȘtergereSe spune că timpul le rezolvă pe toate. Uneori, le rezolvă prin resemnare :)
ȘtergereE adevărat, dar e și oribil, în același timp.
RăspundețiȘtergere