Poezie

Se scrie o poezie:
Se înmoaie o pană în licurici
Și se presară în toate umbrele
Se toarnă în forme cioburile
Și se face din ele telescop
Apoi se spionează stele
În cămăși de noapte străvezii  
Se scufundă nefericirea în mare
Ca să înghită sare de lacrimi
Și s-o amestece cu sare de valuri
Fremătând a cântec de sirenă
Se lasă soarele să mâzgălească
Hieroglife din raze sparte în curcubeie
Pe piele cu gust de cireșe și caramel...
A trecut vara? Și ce dacă?
Se amestecă toate într-un vârtej de toamnă
Și se extrage o poezie.

Neputință

În straturi de suflet îmi învelisem pielea
Sub straturi de piele îmi țineam ascuns sufletul;
Când și când, câte o claviculă scobită dulce-rotund,
Ascuțit și temerar, unghiul sternului,
Ori curbura vag tensionată a gâtului
Îmboldeau necuviincios aerul,
Strigând șoptit după mângâiere;
Plica cotului, dosul urechii ori vreo altă cută tainică
Păstrau, calde și sfioase, nechibzuit parfum,
Din ochi îmi țâșnea suflet...
Lacrimi de tristețe nemărturisită curgeau pe dinăuntru
Scântei de patimă aprindeau flăcări irizate,
Buzele ardeau a sărut, vâjâiau a nebunie gândurile,
Zănatice simțuri amețeau în carusele de emoții,
Îmbătându-mă cu mirajul fericirii predestinate.
În abulic delir mi-am despuiat sufletul
Și am sfâșiat pielea până la hipoderm,
Dezmembrându-mă...

Melci cu buline

Am visat într-o noapte
Niște melci cu buline
Ce-nchideau în cochilii
Dor de zbor, nerostit.

Și cu grabă febrilă
I-am ascuns de lumină
Să-i arunc printre stele:
Dor de zbor împlinit.

"Înapoi o să vină",
M-am gândit eu, naivă.
"Ce să facă în stele?
Sunt doar melci, negreșit."

Doar că praful de astre
Așezat pe buline
A gonit din cochilii
Dorul dezvăluit.

Au rămas melcii goi
Și cu teamă de stele,
S-au ascuns printre ierburi
Și din vis m-am trezit.