Nostalgii

Îmi curge prin vene apă sărată
Iar gândurile au gust de lacrimi și mare
Vântul îmi răscolește părul
Și încurcă amintiri și vise în noduri gordiene
Sărutul soarelui usucă sarea pe buze
Și pe obraji
În cărări de nimeni deslușite
Și de toți ferite
Hărți ale unor comori ascunse
Dorurile le mătură valurile
Vin și pleacă neînduplecate
După legi imuabile
Imune la rugăminți sau dorințe
Mângâie briza și înfioară
Pielea fierbinte
Pe care nisipul desenează îmbrățișări
Vremelnice.

Mister matinal

M-am trezit într-o dimineață
Gâdilată de un zâmbet
Am sărit din vis
Și am strănutat toate amintirile urâte:
Hapciu!
Cred că am privit și pe fereastră
Să văd dacă mă gâdilase vreo rază de soare.
Da, era soare, dar avea treaba lui...
Nu era vinovat
Pentru alergia mea subită
La tristeți inutile.
Și totuși, cine?...
Ah, n-am avut de lucru!
M-am uitat pe fereastră și am uitat visul!
Sau fusese coșmar?
Și iar... Iar... Hapciu!
Aaaaa, tu erai?
Sau eu? :)

Răzbunare

S-a răzbunat pe mine azi balada,
Nedându-mă spre jertfă-n temelie:
Distrug în soare tot spre-a da uitării,
Dar reapare viu în antelie.

Sfărâm, zdrobesc, ard și arunc cenușa
Las ploaia să îi spele amintirea
Chem vântul să împrăștie și umbra,
Să piardă-orice speranță nemurirea!

Îmi spăl din păr și piele praf de gânduri,
Îngrop iluziile deja moarte,
Mă culc pe golul și ruina zilei,
Sperând să nu mai am de vise parte.

Dar cât de orb și negru mi-ar fi somnul,
Când mă trezesc castelul e-n picioare:
Turnuri înșelătoare, ca de fildeș,
Își urcă-n cer himerică alboare.

Perfidă vrajă strică desfăcutul,
Reconstruiește din cenușă focuri,
Croiește zdrențe și lipește cioburi.
Cât mai rezistă inima la jocuri?

Și iar le-mprăștii zărilor tot scrumul
Fantasmei date focului uitării.
Aștept cu teamă ziua următoare:
Să nu renască iar în geana zării...