Impaseternitate

 

Miroase-n aer urma privirii tale verzi 
A nu-uita-de-mine-chiar-dacă-nu-mă-vezi, 
Iar locurile toate prin care ai trecut
Ascund mușcând în carne un dor care-a durut.

Un ochi te urmărește, iar celălalt se-nchide, 
O mână te refuză, cealaltă îți deschide, 
Mă-ndepărtez, m-apropii, îmi e și rău și bine, 
Te-alung, te chem, te vino-pleacă-vino-la-mine. 

Retez o amintire și zece cresc la loc, 
De parcă-s un balaur ce scuipă-n mine foc, 
Mă luminez de flăcări și mă topesc în ele
Iar când răsar, cenușa e pulbere de stele. 

Nu știu să tac cu vorbe ce spun ce vrei s-auzi, 
Nici să citesc în tine și-n ochii tăi cei cruzi, 
Nedeslușite semne mă leagă ca o vrajă, 
Iar la intrarea-n suflet doar eu îmi pot fi strajă. 

Nu vreau să lupt cu tine, nu vreau să mă predau, 
Nu vreau să plec, dar nu știu nici cum să fac să stau, 
Vreau să rămâi cu mine, însă nu vreau oricum, 
Te caut, însă spre tine m-am rătăcit pe drum. 

Întresimțire

 

e atâta pace

în brațele tale

încât aud liniștea

cum ne curge

prin vene

timpul măsoară 

bătăile inimii

pe adâncul

tăcerilor tale 

plutesc vase 

cu pânze albe

ce ancorează 

în mine

o pasăre caută 

loc de cuib

în părul meu 

privirea ta verde 

prinde rădăcină 

sub piele