Merite anonime

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nimeni nu iubește mai bine decât mine
Aș putea primi premiul I în orice concurs de iubit
Iubesc mult, iubesc cu sete, iubesc pentru totdeauna
Iubesc nebunește, iubesc tandru, iubesc până mă transform în cenușă
Și renasc în cei pe care îi iubesc, deși ei nu știu
Iubesc ca nimeni alta, iubesc frumos, iubesc memorabil
Iubesc pătimaș, mistuitor, sinucigaș
Iubesc de parcă nu ar exista mâine, sfârșit sau moarte
Iubesc cu insistența unui bolnav lipsit de memorie
Iubesc cu voluptatea unuia incurabil
Iubesc cu disperarea unui condamnat pe viață
Iubesc de parcă m-aș fi antrenat pentru asta zeci de vieți
Aș putea primi premiul I în orice concurs de iubit
Însă nimeni nu vrea să concureze cu mine.

Re-Naștere

 

Nu m-am născut de ziua mea,

M-am născut când m-am trezit;
Nu când am deschis ochii în lume,
Ci când am deschis ochii în mine,
Când am înțeles, cu nesfârșită mirare,
Când m-am așezat cu sens între minunile lumii,
Între tristețile ei, între oameni,
Când mi-am văzut și puterea, nu doar slăbiciunile,
Când mi-am acceptat și fricile, fără să mă mai judec,
Când mi-am descifrat visele;
Nu m-am născut prin durerea mamei,
Ci a mea,
Când i-am înțeles rostul ori inutilul,
Când m-am revărsat în alții
Și m-am umplut de ei,
Când am secătuit, îngenuncheat,
Când m-am eliberat
Și am refuzat să mai tac
Sau m-am înrobit pentru libertarea altora,
Când am ales să spun doar ce simt,
Să râd din tot sufletul
Sau să mor câteodată.
M-am născut când am văzut
Ce frumoasă pot fi uneori
Și de atunci n-am mai privit în jos.

Nevindecări

Nu-mi aminti ceea ce-a fost odată,
Nici cât de mare-a fost iubirea ta,
Nu-mi dezgropa iubirea mea zidită -
Mă doare rana de pe crucea sa.

Nu-mi spune ce frumoși eram alături,
Nici cum mă potriveam în carnea ta,
Nu-mi bate cuie de regret zadarnic -
Până la moarte aș tot sângera.

Nu-mi dovedi că ești irepetabil,
Nici că suntem de-a pururea defecți,
Nu-mi risipi naivele iluzii -
Ne știu fără noroc, însă perfecți.

Nu-mi arăta ceea ce știu prea bine,
Nici nu umbla prin mine neiubind,
Nu-mi rupe mai adânc de-atât din suflet -
Am istovit să mai trăiesc murind.

Nu te întoarce de nu ești același,
Nici nu mă-ntoarce de nu mă mai vrei,
Nu-mi cere să ne sinucid întruna -
Păcatul ăsta și tu să ți-l iei!

Schimburi de suflet

Îmi crește în suflet grădină cu flori -
Un Rai de parfum și culoare -
Le dau, ca să crească, tristețe și nor,
Dar și bucurie și soare.

La poarta grădinii-i mereu cineva -
Bat unii, iar alții sar gardul -
Să cumpere vor sau să rupă pe-ascuns,
Pe toți îi aduce hazardul.

“Nu rupeți și nu le călcați sub bocanci!"
"Nimic nu-i aici de vânzare!"
"Nu puneți capcane de fluturi, vă rog,
Se află aici ca să zboare!”

Am scris toate astea cu litere mari
În fiece colț de grădină,
Ba toate se-aud, pentru cei ce sunt orbi,
Și în difuzoare, -n surdină.

E bine primit cel ce vine în ea,
Dar nici fără preț nu-i intrarea:
De vrea să primească o floare în dar,
Oricine va-ntoarce favoarea

Și îmi va aduce o floare a sa.
Doar astfel accept renunțarea
La sufletul viu smuls din propriul pământ,
Pe care-l pândește uscarea.

De vrei să primești de la mine ceva,
E drept să faci schimb, dând din tine
Aceeași culoare, cu-același parfum,
Riscând deopotrivă-n destine.