Îmi este dor de viața mea
Ca păsării de primăvară,
Ca cerului de răsărit,
Ca hoțului de o comoară.
Nu-mi amintesc ce plan avea,
De era lungă sau intensă...
Ofer celui ce-mi poate da
Traseul ei o recompensă.
Îi simt în nări parfumul, scurt,
Și văd în vis o fotogramă,
Dar nu știu cum să le încheg
Ca să obțin o panoramă.
Privesc în mine ca un orb
Ce bâjbâie în întuneric
Și simt miros de sânge cald,
Parcă și-n gură gustul feric.
Mi-e tare dor de viața mea...
De o-ntâlniți, nu-i spuneți astă!
O să mă certe, negreșit,
Că am rămas tot o fantastă.
