Trecură anii prin noi, ca o lamă,
Ca răni deschise-amintirile dor,
De cei ce vin m-aș ascunde, de teamă -
Nu vreau să văd cum iubirile mor.
Mi-e dor de tine ca de-o izbăvire;
Aș vrea să vii, să mă-ntorc, să mă vrei,
Doar că mă tem de o nouă-amăgire -
Ne-am transformat amândoi în atei.
Mă-ntreb de știi să trăiești fără mine,
Mă-ntreb de pot face și eu la fel...
Poate că-ți este departe mai bine,
Poate că-ți poți fi doar ție fidel.
Cred c-ai știut cât durea despărțirea,
Când sângeram de tăcere-n urechi.
Și cred că-ți poți ține mai bine firea,
Poate că sufletele nu ni-s perechi.
Vreau să trăiesc mai departe senină;
Să reînvăț cum să fac mi-aș dori!...
Dar, dacă uit totul, cine-o să țină
Toate-amintirile spre-a nu muri?
Nu, nu să uit îmi doresc, doar că doare
Și-aș vrea să treacă, să pot să iubesc,
Să îmi găsesc altă dragoste mare!
Doar să învăț fără-a ta să trăiesc...
